Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Bogdan Tomoiagă (PSD): ”Vom guverna în interesul oamenilor”

Creșterea economică nu este cea preconizată, iar acesta este un semnal prost, care arată incompetența actualului Guvern, incapabil să gestioneze eficient treburile economiei. Vestea bună este că acest guvern nu mai are decât o lună. Acesta este un efect al incapacității Guvernului de a atrage fonduri europene, dar și al scăderii investițiilor.

bogdan-tomoiaga1PSD va modifica modelul economic de dezvoltare pentru a asigura sustenabilitatea creșterii economice și va îmbina măsurile de relaxare fiscală cu relansarea investițiilor. Prin FSDI, dar și cu ajutorul fondurilor europene, PSD va creștere substanțial rata de investiții, a declarat Bogdan Tomoiagă, consilier județean și candidat PSD pentru un loc în Camera Deputaților, la alegerile din 11decembrie 2016.

Ionuț Dumitru, purtătorul de cuvânt al corporațiilor și președinte al Consiliului Fiscal, care este reprezentantul unei bănci private străine ale cărei interese le susţine într-o manieră vocală, pozează în preşedintele unui organism independent, dar lansează teme care apără punctul de vedere al unei entităţi private. Din această poziție, a lansat şi continuă să lanseze atacuri împotriva celor care doresc să crească veniturile românilor și să scadă taxele. Nu este pentru prima oară când PSD este ținta acestor atacuri. Noi dorim să guvernăm în interesul oamenilor obișnuiţi pentru care vrem să creştem veniturile din salarii, să tăiem din impozite şi să eliminăm din numărul imens de taxe plătite. Președintele Codului Fiscal sa este deranjat că ne interesează să creştem nivelul de trai al oamenilor, nu să creştem profiturile băncilor şi ale marilor corporaţii. Acesta se amestecă în viaţa politică servind interesele uneia dintre părţi şi atacă cu virulenţă orice propunere venită dinspre PSD. Istoria recentă ne arată că toate previziunile sale au fost greşite. Guvernul PSD a redus semnificativ povara fiscală pentru români, menținându-se în ținta de deficit bugetar. De fiecare dată când am redus taxele și impozitele, am primit aviz negativ de la Consiliul Fiscal. Cu toate acestea, efectele pentru buget și mai ales pentru oameni au fost pozitive. De exemplu, când Guvenul PSD a adoptat scutirea pe impozitul reinvestit, Consilul Fiscal a dat aviz negativ. Realitatea a fost că am încasat din impozitul pe profit cu 12% mai mult în 2014, față de 2013 și cu 13% mai mult în 2015 față de 2014, încadrandu-ne în toate țintele bugetare. Când Guvernul PSD a adoptat reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, Ionuț Dumitru a dat aviz negativ, estimând o scădere a veniturilor din contribuții de 0,8 miliarde lei în 2014 și de 5,08 miliarde lei în 2015. În schimb, am avut o creștere de 3,22 miliarde lei în 2014 și de 18 milioane în 2015 din contribuți sociale. Și atunci ne-am încadrat în toate țintele de deficit bugetar asumate”, a declarat Bogdan Tomoiagă, candidat PSD pentru Parlamentul României.

Viitorul parlamentar PSD de Maramureș a arătat că, deși firmele autohtone păstrează profiturile în țară și contribuie la dezvoltarea economiei naționale, actualul guvern nu încurajează deloc capitalul privat românesc.Guvernul protejează multinaţionalele prin toate formele, în timp ce antreprenorii şi companiile româneşti sunt date la o parte, cu toate că au responsabilitatea unui număr dublu de angajaţi. De exemplu, ajutoarele de stat se duc către multinaţionale, în timp ce firmele româneşti nu reușesc să obțină niciun fel de sprijin, a arătat social-democratul Bogdan Tomoiagă.

         Biroul de presă al PSD Maramureș

Lăsaţi un răspuns