Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Zetea: Evenimentele din Maramureş pot fi incluse în lista Organizaţiei Mondiale de Turism

Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, şi vicepreşedintele Ioan Doru Dăncuş s-au întâlnit vineri, 2 decembrie, cu reprezentanţii conducerii Organizaţiei Mondiale de Turism (OMT), la Madrid, în Spania, în scopul de a identifica anumite programe şi posibilităţi de colaborare.

omt2Carlos Vogeler, directorul executiv al OMT, a prezentat atât activitatea şi modalitatea de funcţionare acestei organizaţii, cât şi facilităţile pe care un membru OMT le are din momentul aderării. Asigurarea dezvoltării turismului, competitivitatea şi calitatea acestuia, facilităţile de transport şi siguranţă, dar şi sustenabilitatea şi etica sunt elemente pe care se bazează Organizaţia Mondială a Turismului, deoarece este mai important ca turismul să fie unul sustenabil, şi nu unul care să se dezvolte necontrolat.

Organizaţia Mondială a Turismului are 156 de state membre, forul suprem fiind Adunarea Generală care se întruneşte o dată la 2 ani. În acest interval, conducerea OMT este reprezentată de Consiliul Executiv, ales pe o perioadă de 4 ani. OMT are ca membri state naţionale, guvernamentale. Deoarece autorităţile locale nu pot deveni membri, acestea se pot adresa guvernelor naţionale. De asemenea, există și calitatea de membru afiliat al OMT, unde sunt incluse teritoriile care nu au suveranitate, agenţiile de turism, turoperatorii şi universităţile care pot desfăşura diferite activităţi. În această categorie se încadrează şi autorităţile locale care au o entitate cu personalitate juridică şi promovează turismul în regiune.

„România este un membru activ al OMT, anul acesta desfăşurându-se mai multe întâlniri la Bucureşti, cu ministrul Afacerilor Externe, Ministrul Economiei şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. România este agajată pe două nivele: cel bilateral, prin care se îmbunătăţesc măsurile de promovare a turismului şi iniţiativa regională petru Dunăre, în cadrul căreia România este membru activ şi, alături de alte ţări dunărene, au propus realizarea unui observator al sustenabilităţii turismului, la care OMT va fi consultant”, a precizat Isabel Garaña, director regional pentru Europa.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a declarat că evenimentele care promovează turismul sustenabil în Maramureş pot fi incluse în lista evenimentelor OMT, însă implicarea acestei organizaţii se face prin Guvernul României. „Judeţul Maramureş este mai nou în domeniul turismului şi consider că aceasta poate fi  şansa noastră de dezvoltare. Avem multe obiective turistice unice în lume pe care dorim să le promovăm şi să învăţăm din experienţa Organizaţiei Mondiale de Turism. Ne dorim, totodată, mai multe programe pentru autorităţile locale. În iunie 2017, intenţionăm să organizăm cea de-a III-a ediţie a Zilelor Maramureşului, în cadrul căreia  vom desfăşura, pe durata unei  săptămâni, o serie de activităţi culturale şi de promovare a turismului maramureşean. Vom lansa invitaţia de participare ambasadelor, turoperatorilor şi agenţiilor de turism, şi vom încerca să iniţiem procedurile de colaborare cu OMT”, a conchis Gabriel Zetea, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lăsaţi un răspuns