În Monitorul Oficial de joi, 23 februarie 2017, a fost publicat numele noului secretar de stat al Ministerului Tineretului şi Sportului, minister condus de Marius Dunca. Succesorul Narcisei Lecuşanu este maramureșeanul Cosmin Butuza, în vârstă de 33 de ani, președinte al Tineretului Social Democrat din Maramureș și fost director de cabinet al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Numirea lui Cosmin Butuza vine la scurt timp după ce un alt băimărean, fostul arbitru internațional Cristian Balaj a fost numit consilier personal al ministrului Dunca.
Noul secretar de stat este licenţiat în studii economice la Universitatea de Nord Baia Mare și deține un masterat în management obținut la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, specializarea Managementul Dezvoltarii Afacerilor. Cosmin Butuza a activat vreme de cinci ani în domeniul economic, iar din anul 2012 a fost șef al Cancelariei Prefectului, până în primăvara anului 2016. Începând cu iulie 2016, a fost numit director de cabinet la Cabinetul președintelui Consiliului Județean Maramureș.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, lider al filialei județene a PSD consideră că, prin numirea lui Cosmin Butuza în funcția de secretar de stat la ministerul Tineretului și Sportului, social-democrații au dovedit, încă o dată, că munca tinerilor este răsplătită. ”În cazul lui Cosmin Butuza, chiar putem spune cu toții că munca este răsplatită. Activitatea sa administrativă și politică este apreciată și recunoscută. Seriozitatea demonstrată în anii în care a activat la Instituția Prefectului Maramureș, dar și la Consiliul Județean Maramureș a fost, nu o singură dată, recunoscută și de presa maramureșeană, dar și de adversarii politici. Mă aștept ca mandatul de secretar de stat să fie, în primul rând, unul în beneficiul maramureșenilor, chiar dacă reprezentarea va fi, evident, națională. PSD Maramureș știe să promoveze tinerii atât în politică, cât și în administrație, atunci când aceștia demonstrează, cu fapte, că încrederea acordată este ulterior răsplatită cu realizări în folosul comunității”, a declarat președintele CJ Maramureș și președinte al filialei județene a PSD, Gabriel Zetea.
Cosmin Butuza: ”Voi încerca să fiu alături de sportivi şi voi milita pentru protejarea acestora printr-o legislaţie coerentă”
Noul secretar de stat al Ministerului Turismului și Sportului, Cosmin Butuza a arătat că această numire reprezintă un vot de încredere dat generaţiei tinere de către primul ministru al României, Sorin Grindeanu. ”Alături de colegii din Ministerul Tineretului şi Sportului vom face tot ceea ce este necesar pentru a duce la îndeplinire programul de guvernare, dar şi pentru a realiza obiectivele strategice în domeniul tineretului și sportului. Sportul de performaţă este un instrument extrem de eficient în crearea unei imagini pozitive a României în afara granițelor țării. Consider că, în acest domeniu este nevoie de un restart, deoarece prea mult timp sportul a fost privat de resursele financiare necesare pentru a se dezvolta. Este cunoscut faptul că federaţiile sportive au dificultăţi, iar numărul antrenorilor și al sportivilor scade constant. Voi încerca să fiu alături de sportivi şi voi milita pentru protejarea acestora printr-o legislaţie coerentă. Dorința noastră, a tuturor celor care lucrăm în MTS este să aplicăm măsurile cuprinse în Programul de guvernare, măsuri eficiente și gândite de profesioniştii din domeniu. De la aceste măsuri voi porni munca mea în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului”, a declarat secretarul de stat, Cosmin Butuza.
Biroul de presă al PSD Maramureș