Dan Daniel a predat frâiele Școlii Populare de Artă ”Liviu Borlan” Baia Mare . Astfel, în urma concursului desfășurat recent, Marinel Petreuș a fost desemnat noul manager al instituției de cultură.
În cursul zilei de joi, 18 mai, acesta a semnat contractul de management în biroul președintelui Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea, care i-a urat mult succes în activitate și realizări profesionale remarcabile.
Școala Populară de Artă fiind o instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea CJ, Marinel Petreuș a fost invitat să participe la prima ședință a Consiliului Județean Maramureș, pentru a prezenta aleșilor județeni proiectele pregătite pentru acest mandat.
Noul manager pornește cu dorința de a aduce instituția în prim-planul vieții culturale maramureșene. ”Proiectele pe care le-am gândit aici sunt legate de abordarea unor noi domenii de interes artistic în funcție de cerințele publicului, o promovare mai puternică a instituției, precum și prezența noastră mult mai activă în plan cultural”, a declarat Marinel Petreuș, noul manager al Școlii Populare de Artă ”Liviu Borlan” Baia Mare.
Foto: Facebook