Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Parastas la un an de la trecerea în veșnicie a Arhiepiscopului Justinian

Luni, 30 octombrie, la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Stmarului, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a fost oficiată, de un sobor de trei Arhierei, Sfânta Liturghie şi parastasul după cel trecut la Domnul.

parastas ips justinianSoborul de Arhierei a fost alcătuit din Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Sfânta Liturghie Arhierească

Oficiată de cei trei Arhierei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfinţitul Părinte Iustin şi Preasfinţitul Părinte Petroniu, în fruntea unui sobor format din Pr. Dr. Iustin Tira, Vicar Administrativ la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Pr. Dr. Vasile Augustin, Vicar Administrativ la Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Arhim. Dr. Timotei Bel, Exarh Mănăstiresc, stareţul Mănăstirii din Scărişoara Nouă, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier cultural eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Petrova, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Ioan Bunea, protopopul de Dej, Sfânta Liturghie Arhierească s-a desfăşurat în biserica nouă a Mănăstirii Rohia, proaspăt pictată şi arhiplină de credincioşi, peste 1.500, mulţi dintre ei nemaiavând loc înăuntrul sfântului locaş.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de Pr. Dr. Petrică Aurelian Covaciu.

Cuvinte de învăţătură

Cuvântul de învăţătură rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei s-a intitulat „Părintele spiritual al Maramureşului şi al întregii Transilvanii”, în care a subliniat caracteristicile portretului duhovnicesc ale marelui şi unicului Arhiepiscop Justinian.

„Din ce în ce ne este mai dor de el, a spus Preasfinţitul Părinte Mitropolit. Pentru că se împlineşte adesea cuvântul Sfântului Pavel care zice: De-aţi avea 10.000 de învăţători, n-aveţi mai mulţi părinţi. …Ne aducem aminte că, în mai multe rânduri, înainte de a pleca în lumea cealaltă, Părintele nostru, Arhiepiscopul Justinian, a repetat: Îmi va fi tare greu după ce voi muri, pentru că toată ziua mă voi certa cu Dumnezeu pentru voi, pentru fiecare. … E greu să cuprindem într-un cuvânt multe virtuţi ce l-au caracterizat, dar subliniez câteva dintre ele. A fost un mărturisitor pentru Domnul Iisus Hristos. A fost omul dragostei şi al îngăduinţei. Oricine îi trecea pragul, oricine îl aborda pleca cu sufletul mângâiat, chiar dacă suferinţa lui nu se termina pe loc, pleca cu sufletul împăcat. Şi cu încrederea în Dumnezeu că până la urmă îl va ajuta degrabă. A fost un om în jurul căruia a radiat zefirul sfinţeniei. După ce i-a primit pe toţi, i-a iubit pe toţi. S-a rugat pentru toţi. S-a rugat pentru noi, s-a rugat pentru toţi cei ce au apelat la rugăciunea lui. Apoi, le-a purtat sarcinile la toţi, pentru că acesta este Părintele spiritual: îi primeşte pe toţi, îi iubeşte pe toţi, se roagă pentru toţi şi ne poartă sarcinile la toţi. Aşa că din ce în ce îi simţim mai mult lipsa. Pentru că de-am avea 10.000 de învăţători, n-avem mai mulţi părinţi duhovniceşti. Şi Arhiepiscopul Justinian a fost părintele duhovnicesc al nostru, al Maramureşului, dar şi al întregii Transilvanii”, a concluzionat Înaltpresfinţitul Părinte Mitropolit Andrei.

            Ucenic de-a lungul mai multor decenii al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian a fost Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, fiu al Rohiei, la fel ca regretatul Justinian Arhiepiscopul. În cuvinte emoţionante Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin l-a evocat pe cel alături de care a slujit în demnitatea de Arhiereu 22 de ani şi câteva luni.

            „Se împlineşte un an de zile de când bunul nostru Părinte, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, a fost chemat de Dumnezeu în Patria Cerească, să fie aşezat în Soborul Arhiereilor, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Atunci, în zilele în care l-am jelit n-a fost un ochi care să nu verse o lacrimă, nici faţă să nu fie brăzdată de şuvoaie de lacrimi, pentru că Părintele nostru, care a slujit Biserica noastră Ortodoxă 75 de ani şi, deopotrivă poporul român, fiind ctitor de suflete, ctitor de cultură, ctitor de aşezăminte sfinte, ctitor al multor zidiri de oameni şi personalităţi, s-a mutat dintre noi. Sigur că aceasta este rânduiala firii. Dar parcă noi am fi dorit să mai rămână cu noi. Oricum, astăzi ne-am îndeplinit o sfântă şi binecuvântată datorie, una bineplăcută lui Dumnezeu şi oamenilor, sufletelor şi inimilor noastre. Şi anume, să ne întâlnim aici în Muntele cel Sfânt, unde a rămas statornic, în vremuri grele şi în vremuri frumoase. Şi datorită statorniciei Înaltpreasfinţiei Sale, a înflorit această vatră monahală plină de sfinţenie, şi astăzi, dacă se rectitoreşte, se reînnobilează, toată această zidire este pe temelia pe care a adus-o Părintele nostru Arhiepiscop Justinian. Pe temelia duhovnicească puternică… Ne-am adunat aici pentru că ne lipseşte. Ne lipseşte din ce în ce mai mult.”

            După o noapte şi o dimineaţă rece, cu ploaie şi ninsoare, în timp ce Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin se adresa credincioşilor, cerul s-a înseninat, iar o rază de soare a pătruns prin Sfântul Altar până pe solee.

Parastasul la mormântul Înaltului Arhiepiscop Justinian

În drum spre mormântul în care Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian  îşi doarme somnul de veci, la poarta de intrare în Mănăstirea Rohia, cei peste 1.500 de credincioşi au primit fiecare câte o lumânare de ceară, pe care s-o aprindă în timpul Parastasului, care a fost oficiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Au fost prezenţi preoţii din Centrul Eparhial, protopopii de pe cuprinsul Eparhiei, monahi şi monahii, stareţi şi stareţe, preoţi invitaţi, câteva sute de preoţi de enorie de pe cuprinsul Episcopiei.

La sfârşitul parastasului a început să ningă cu fulgi mari aşa cum numai în zilele frumoase zile de iarnă se poate vedea.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns