Un accident rutier s-a petrecut, luni, drumul european (E 58) Baia Mare – Satu Mare, în Tăuţii Măgherăuş.
În accident au fost implicate trei autovehicule: un autocamion plin cu nisip, care s-a răsturnat, și două autoturisme.
“Detașamentul de Pompieri Baia Mare a intervenit astăzi pe DE 58, în localitatea Tăuții Măgherăuș în cazul unui accident rutier.
Pompierii băimăreni s-au deplasat la locul intervenției cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, echipajul de terapie intensivă mobilă al S.M.U.R.D. și autospeciala de descarcerare grea.
În urma accidentului au rezultat cinci victime, nici una încarcerată, cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani.
Victimele au fost stabilizate, iar apoi transportate la spital de către echipajul SMURD și echipajele SAJ prezente la fața locului”, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureş.
foto: Andercău Gyuri