Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

„Club Green Impact”, în Baia Sprie

Colegiul Tehnic de Transporturi auto Baia Sprie a decis să implice tinerii în dezvoltarea comunității, să-i învețe să aprecieze patrimoniul și să-l pună în valoare. În acest sens, la sfârşitul lunii ianuarie, în Baia Sprie, Colegiul Tehnic a deschis un “Club Green Impact”.

baia sprieAcest club este unul dintre cele 15 noi cluburi de implicare comunitară pentru tineri care s-au alăturat rețelei ajunse la 34 de cluburi lansate cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi în destinații eco-turistice în destinații de ecoturism din România: Colinele Transilvaniei (Târnava Mare-Hârtibaciu-Olt), Pădurea Craiului (Bihor), Mara-Cosău-Creasta Cocoșului (Maramureș), Țara Dornelor (Suceava), Țara Hațegului, Retezat (Hunedoara), Ținutul Zimbrului (Neamț), Tușnad (Harghita).

“Prin acest nou proiect ne dorim să cultivăm apreciere pentru valori locale pentru că tinerii merită și trebuie să fie implicați în dezvoltarea comunității lor.

Participând la activităţile săptămânale ale clubului tinerii vor învăța să aprecieze patrimoniul natural și cultural al locurilor în care s-au născut, să învețe să identifice comorile locale, să planifice și să implementeze proiecte care să le pună în valoare.

În acest program, la nivel naţional, peste 600 de copii și tineri din mai multe şcoli vor învăța, cu ajutorul metodei experiențiale, cum să planifice și să realizeze mici proiecte de promovare a comunităților lor”, a declarat prof. Iolanda Sztrelenczuk.

Programul GreenIMPACT susține realizarea planurilor de dezvoltare a destinațiilor de ecoturism, prin implementarea unui program educațional cu un curriculum alternativ.

Pe termen mediu şi lung scopul este dezvoltarea competențelor necesare pentru a fi angajați responsabili sau antreprenori creativi în activități destinate turismului prietenoase cu mediul.

GreenIMPACT este un program al Fundației Noi Orizonturi dezvoltat cu sprijinul partenerilor săi.

Lăsaţi un răspuns