Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Mulțumire și recunoștință binefăcătorilor de la bătrânii din Baia Sprie

Sărbatorile Sfintelor Paști au fost așteptate, cu multă emoție în suflet, de bătrânii de la Căminul din Baia Sprie. În primul rând pentru semnificația religioasă a evenimentului, dar și pentru darurile speciale pe care le primesc an de an.

caritabil somcutaTuturor celor care, în această perioadă, s-au gândit la ei și le-au făcut sărbătorile mai frumoase, Bunul Dumnezeu le va răsplăti cu siguranță. Datorită unor oameni cu suflet mare, bătrânii au avut toate cele de trebuință pe care orice familie creștină le-a avut în Ziua de Paști. Nu le-a lipsit umplutura, ouăle roșii, cozonacii, pasca, ciorba și friptura de miel, prăjitură, suc, horincă, vin, iepurași din ciocolată și multe alte bunătăți.

Inimoși din zona Chioar (Șomcuta Mare, Remetea Chioarului și Mireșu Mare), au oferit bătrânilor, pe lângă produse alimentare, legume, paste făinoase, cozonaci, ouă și iepurași din ciocolată, un robot de bucătărie, veselă din inox, o ladă frigorifică etc.

Au fost pentru prima data la bătrânii instituționalizați în Baia Sprie și au rămas profund marcați de moment, văzând bucuria bunicilor, recunoștința și căldura cu care i-au primit. Astfel de ajutoare au mai făcut copilașilor unei grădinițe din Baia Mare și sunt hotărâți să continue actele de caritate atât timp cât sănătatea le va permite.

Vasile Gherman

Lăsaţi un răspuns