Consilierul judeţean Ioan Cheudan a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al UNPR Maramureş în cadrul Conferinţei Judeţene care a avut loc vineri, 25 mai, în municipiul Baia Mare.
La alegeri au fost prezenţi peste 200 de delegaţi din judeţ, precum și preşedintele UNPR, Ion Răducanu, secretarul general al UNPR, Nuţu Fonta, invitaţi și reprezentanţi ai altor formaţiuni politice din Maramureş.
În cadrul Conferinţei Judeţene au fost aleși cei doi prim-vicepreşedinţi: Vasile Gherman și Sorin Pop, iar pentru funcția de secretar general al UNPR Maramureş a fost ales Viorel Pop.
Ioan Cheudan a fost ales cu majoritate de voturi (având un singur vot împotrivă).
“Scopul nostru e să creştem numeric, să avem organizaţii create în fiecare unitate administrativ-teritorială dintre cele 76 existente, să aducem noi membri. E un lucru care se poate şi cred că mă pot sprijini pe aportul dumneavoastră”, a spus Cheudan.