Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 noiembrie 2024

Șef de la „Drumuri” suspendat din funcție

Șeful Secției de Drumuri și-a pierdut funcția, iar directorul regional a fost amenințat cu destituirea. Toate acestea din cauza unui drum din Maramureș.

Directorul General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a dispus miercuri, 12 septembrie, intervenția de urgență a DRDP Cluj pe DN 18B, după ce a constatat o gestionare defectuoasă a lucrărilor de întreținere pe sectorul de drum Baia Mare- Târgu Lăpuș, aflat pe raza Secției de Drumuri Naționale – Baia Mare.

“ Vreau ca mâine (n.red. astăzi) să văd acolo primele camioane cu asfalt și vreau să tratați serios aceste lucrări. Este inadmisibil să lăsați un drum să ajungă în starea asta!” i-a transmis Narcis Neaga directorului regionalei Cluj, Radu Băruță.

reabilitare drum

În cadrul discuției, directorul regional Radu Băruță a fost avertizat că va fi destituit din funcție în cazul în care nu înțelege să își ia în serios atribuțiile.

Cu această ocazie, Directorul General al CNAIR S.A. a cerut și suspendarea imediată din funcție a șefului Secției de Drumuri Naționale – Baia Mare, Loghin Mateiaș, și cercetarea disciplinară a acestuia, pentru neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Atribuțiile șefului SDN Baia-Mare, vor fi preluate de adjunctul acestuia, Pop Mircea, care trebuie să ia măsuri urgente pentru remedierea situației sectorului de drum național aflat în administrare.

Lăsaţi un răspuns