Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Academicianului Ion Pop – Cetățean de onoare al județului

Vineri, 5 octombrie, la Consiliul Județean Maramureș a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de onoare al județului Maramureș academicianului Ion Pop, profesor universitar, poet, critic și istoric literar, fiu al Maramureșului, născut în comuna Mireșu Mare. Evenimentul a avut loc în cadrul ediției a XIII-a a Zilelor revistei ”Nord Literar” și în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Colocviilor de literatură care au reunit scriitori din Maramureș dar și din județele limitrofe, prezenți la aniversarea celor 15 ani de la apariția revistei Nord Literar (director executiv – Săluc Horvat).

decernare titlu acad”Ion Pop face parte din suita iluștrilor dascăli universitari clujeni și cărturari, începând cu Sextil Pușcariu (primul rector al primei universități în limba română de după 1918 din Cluj), continuând cu alți dascăli de renume: Gh. Bogdan-Duică, Dumitru Popovici, Ion Breazu, Iosif Pervain, Dumitru Pop (un alt maramureșean), Mircea Zaciu, Ion Vlad, Mircea Muthu și alții. Propunerea de acordare a titlului de Cetățean de onoare al județului Maramureș a avut în vedere, pe lângă apartenența (prin naștere) la acest județ, importanta și îndelungata sa activitate universitară, fiind mai mulți ani decan al Facultății de Filologie din Cluj-Napoca, vasta sa operă literară (poet, critic și istoric literar, traducător, editor, conducător de reviste literare), precum și legăturile strânse și permanente pe care le-a avut și le are cu Maramureșul, cu Baia Mare, prin participările la evenimentele literare și culturale de aici, prin colaborarea la revista Nord Literar. Ion Pop – poet, critic și istoric literar, traducător, editor, profesor universitar, doctor în filologie, membru al Academiei Române – se înscrie în galeria marilor personalități ale literaturii și culturii române contemporane. Prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș academicianului Ion Pop (alăturându-se celorlalte nume remarcabile cărora li s-a acordat acest onorabil titlu), sporește patrimoniul cultural al județului, la care se adaugă recunoștința noastră pentru prestigioasa lui activitate și este dovada unui nou prilej de a arăta prețuirea acordată de obștea acestui județ culturii și oamenilor de cultură”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Săluc Horvat, directorul executiv al revistei Nord Literar a declarat că, alături de Asociația Maramureș a Uniunii Scriitorilor, transmit aprecieri instituției Consiliului Județean pentru sprijinul nemijlocit pe care îl acordă vieții culturale, atât ca prezență fizică la evenimente cât și ca susținerea materială.

”Este o foarte mare cinste să fiu, începând de azi, prezent în rândurile cetățenilor de onoare din Maramureș. Mulțumesc tuturor celor care au vorbit atât de generos la adresa mea, mulțumesc celor care au ascultat toate aceste elogii. Acest moment rămâne foarte important, iar toate cuvintele spuse aici vor rămâne înscrise pe viață în sufletul meu”, a declarat cel mai nou cetățean de onoare al județului Maramureș, academicianul Ion Pop.

****

Maramureșul a dat țării un număr important de personalități, de la oameni politici cu puternice implicații în marile momente ale istoriei noastre naționale (cum au fost Gheorghe Pop de Băsești și Vasile Lucaciu), la personalități din domeniul științelor exacte (prof. univ. dr. Valentin Ionel Vlad – fost președinte al Academiei Române), din domeniul literaturii (Augustin Buzura, Nicolae Breban), din domeniul muzicii (Dumitru Fărcaș) etc., precum și alți oameni de seamă care și-au legat destinul de aceste locuri prin naștere și activitatea lor. În semn de recunoștință și de prețuire pentru contribuția acestora la sporirea prestigiului cultural și spiritual al Maramureșului, Consiliul Județean a instituit titlul de „Cetățean de onoare al județului”. Între cei care au beneficiat de acest titlu îi amintim pe interpretul de muzică populară Nicolae Sabău, academicianul Valentin Ionel Vlad (președinte al Academiei Române), academicianul Nicolae Breban, academicianul Ion Alexandru Surdu, interpretul de muzică populară, taragotistul inegalabil Dumitru Fărcaș, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul – episcopul Maramureșului și Sătmarului.

     

 

Lăsaţi un răspuns