Maramureșenii nu s-au înghesuit la urne pentru a-și exprima opțiunea la referendumul pentru familie. Pentru acest referendum, în Maramureș, au fost înființate 435 de secții de votare pentru cele 427.083 de persoane cu drept de vot din județ.
Sâmbătă, la ora 19.00, prezența la vot, în Maramureș, era de 3,27% (13.990 de voturi), în timp ce, la nivel național procentul celor care și-au exprimat votul era de 5,15%.
Conform datelor afișate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), până la ora 19.00, în Maramureș, au votat 12.080 de persoane pe liste permanente și 1.819 – pe liste suplimentare. Pentru 91 de persoane s-a folosit urna mobilă.
Conform datelor afișate de MAI (până la ora 19.00), județele cu prezență mai bună la referendum erau Bihor (7,61%) și Dâmbovița (7,78%), iar cel mai scăzut procent s-a înregistrat în județele Harghita (2,03%) și Covasna (2,11%).