Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Primii pași pentru parcuri industriale. Șomcuta, pe lista zonelor ce se pretează

S-au făcut primii pași pentru înființarea de parcuri  industriale. În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Maramureș din 27 ianuarie, consilierii au votat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind înființarea SC Parcuri Industriale Maramureș SA. Totodată s-a aprobat un buget de 5.000.000 lei ca aport la capitalul social al societății.

parc industri”Am înființat această societate care  va gestiona tot ce ține de implementarea acestui obiectiv. Am discutat cu potențiali investitori și cu administrațiile publice locale care dețin terenuri pretabile pentru dezvoltarea de parcuri industriale. Urmează să definitivăm parteneriatele cu unitățile administrativ teritoriale din județ. Până la ora actuală am identificat terenuri pe raza municipiului Baia Mare, dar și la Recea, Dumbrăvița, Groși,  Șomcuta, Fărcașa, Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș”, a precizat Ionel Bogdan, președintele CJ.

Pentru încurajarea dezvoltatorilor să investească în Maramureș se are în vedere ca în fiecare regiune geografică să se facă demersurile necesare pentru amenajarea parcurilor industriale, științifice sau tehnologice.

„Pentru realizarea acestuia avem în vedere accesarea fondurilor europene sau dacă va fi nevoie alocarea financiară din bugetul propriu al Consiliului Județean Maramureș. Avem în vedere dezvoltarea parcurilor industriale în toate regiunile județului, în zona Codrului, Lăpușului, Chioar și în Maramureșul istoric. Fiecare investiție în parcuri industriale înseamnă o creștere a  bugetelor locale, a bugetului județului Maramureș, dar, în primul rând, creșterea nivelului de trai și a bunăstării maramureșenilor”, a mai spus președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

Lăsaţi un răspuns