Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 22 decembrie 2024

Foști consilieri locali prinși pe picior greșit de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatatstarea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul unor aleși locali. Doi dintre aceștia sunt din Maramureș.

primaria-baia-mare-400x300INCOMPATIBILITATE: În perioada exercitării mandatului de consilier local (29 octombrie 2020 – 07 mai 2021), societatea comercială în cadrul căreia ILUȚ DIANA deține funcția de administrator și calitatea de asociat a încheiat cu Clubul Sportiv Minaur Baia Mare (instituție aflată sub autoritatea Primăriei/Consiliului Local Baia Mare), 8 contracte de prestări servicii turistice și a emis 17 facturi fiscale în valoare totală de aprox. 173.950 Lei.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV: În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), SABADÎȘ ALIN – VASILE a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L.Băsești din data de 22 aprilie 2019 privind analiza contractelor de concesiune a pășunilor proprietate publică a comunei Băsești, în baza căreia a fost încheiat actul adițional la contractul din data de 12 mai 2014 între Primăria comunei Băsești (în calitate de concedent) și o asociație reprezentată de persoana evaluată (în calitate de concesionar), prin care se prelungește durata contractului inițial, pentru o perioadă de 2 ani începând cu luna mai 2019.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și cu prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019).

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Conform legii „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”. Legea mai prevede că: „Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Lăsaţi un răspuns