Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Personalul didactic auxiliar- fara gradatie de merit

Personalul didactic auxiliar din invatamant nu va mai beneficia incepand cu anul 2012 de gradatia de merit, potrivit metodologiei care reglementeaza acordarea acestui drept. Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) condamna decizia Ministerul Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului de a ingradi un drept al angajatilor din invatamant, doar pentru a face economie la bugetul Statului.

 

Intr-un comunicat de presa al SLI Maramures se arata ca in total, la nivelul unitatilor de invatamant din intreaga tara, vor fi afectati aproximativ 17.000 de angajati, reprezentand personalul didactic auxiliar, respectiv: bibliotecari, laboranti, informaticieni, secretari etc. Gradatia de merit reprezinta 25% din salariul de baza.

 

Federatia a facut demersuri la Comisia pentru Invatamant, Stiinta, Tineret si Sport din Camera Deputatilor, pentru modificarea actului normativ, prin care personalul didactic auxiliar nu mai beneficiaza de gradatia de merit. FLSI considera ca este o discriminare si o lipsa de recunoastere a importantei pe care o are personalul didactic auxiliar intr-o unitate de invatamant.

 

Gradatia de merit se acorda pentru activitatea deosebita, iar efortul bugetar nu era atat de mare, insa pentru colegii nostri sumele primite in plus inseamna foarte mult. Din pacate, Ministerul Educatiei continua sa isi bata joc de angajatii din invatamant”, a declarat Simion Hancescu, presedintele FSLI.

Lăsaţi un răspuns