Liviu Titus Pasca, senator PNL de Maramures, este de parere ca situatia cu care se confunta Mircea Man, presedintele Consiliului Judetean, care a fost chemat la DNA Bihor pentru audieri intr-un nou dosar, precum si cazul primarului de Cluj, reprezinta un atac la adresa premierului.
“Este un atac voalat la adresa lui Boc, fiind stiuta prietenia dintre premier si primarul Clujului, respectiv cu presedintele Consiliului Judetean Maramures. Probabil in maxim o luna vom asista la inlocuirea lui Boc din functia de prim-ministru, lucru pe care si-l doreste Basescu”, a declarat Pasca.
Senatorul PNL a subliniat ca astfel de tentative au mai fost. “A mai fost in primavara o incercare de schimbare a premierului si acum vedem ca Basescu nu a renuntat la aceasta idee”, a declarat Pasca. Parlamentarul maramuresean a subliniat ca atat primarul municipiului Cluj, cat si Mircea Man, din pozitia in care se afla, nu sunt “fete fecioare” sau “sfinti”. “Ma duce gandul ca toate acestea nu sunt decat niste presiuni care se fac asupra premierului pentru ca acesta sa cedeze si sa plece din functie. Bine ar fi ca in aceste cazuri sa fie vorba doar de atat si sa nu fie vorba de incalcari de lege. E decizia organelor de ancheta daca s-au produs fapte in afara legii”, a spus Pasca.