Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

PNL Baia Mare: Susținere totală avocatului Niculescu-Țâgârlaș

Liderii Partidului Naţional Liberal (PNL) Baia Mare au transmis un mesaj de unitate şi forţă la Adunarea Generală a membrilor, desfășurată vineri, 8 aprilie. Cei peste 200 de membri liberali prezenți și-au reconfirmat încrederea față de preşedintele PNL Baia Mare, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, care a fost asigurat de toată susţinerea necesară în competiţia electorală pentru câştigarea Primăriei Baia Mare.

cristian niculescu tagarlasEvenimentul a constituit o premieră în organizația băimăreană, pentru că a fost pentru prima oară când orice membru de partid care a îndeplinit condițiile de eligibilitate și-a putut depune candidatura pentru Consiliul Local Baia Mare. Candidaturile au fost aprobate prin vot secret de liberalii prezenți la adunarea generală, care au ales astfel viitorii candidaţi ai PNL pentru Consiliul Local Baia Mare, respectiv Consiliul Judeţean Maramures.

„Sunt convins că viitorul primar va rezulta dintr-o organizaţie puternică precum cea a municipiului Baia Mare. De fiecare dată, PNL a reușit să obțină cel mai mare număr de consilieri locali, aşa că nu trebuie decât să respectăm regula. Sunt convins că veţi reuşi să obtineți majoritatea în Consiliul Local şi veti da noul primar liberal”, a declarat Ovidiu Nemeş, copreşedintele PNL Maramureş, prezent la adunare.

Pe lângă semnalul de forţă si unitate transmis de conducerea PNL, avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş a prezentat raportul de activitate al organizatiei, punctând cele mai importante acțiuni avute în ultima perioadă.

“Am preluat odată cu calitatea de candidat pentru Primăria Municipiului Baia Mare şi funcția de președinte PNL Baia Mare, de la domnii Cerneştean şi Dolha. Le mulțumesc pentru activitatea în cadrul organizatiei liberale. Vreau să menționez că această calitate, cea de președinte, nu are numai aspecte pozitive, aşa cum poate consideră unii, ci are şi multe obligaţii și responsabilități. Am reuşit împreună cu biroul din care fac parte să reactivăm OSV-urile, care constituie coloana vertebrală a partidului. Printre cele mai importante acţiuni au fost întâlnirile din cartiere, unde am constat că sunt foarte mulţi oameni alături de noi. Oameni care au avut curajul să vină la întâlniri cu toate că trăiesc în Baia Mare, într-un mediu caracterizat prin teroarea publică cauzată de comportamentul actualului edilul. Ei nu doar că au participat, dar au adus în discuţie, cu responsabilitate și tărie, problemele reale din comunitate”, a declarat avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

Preşedintele PNL Baia Mare, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, a primit asigurări ferme in cadrul adunarii generale a organizatiei, atât din partea liderilor cât și a activului, că va fi sprijinit în activitatea sa viitoare pentru a accede la funcția de primar al municipiului Baia Mare, garanție certă pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă băimărenii.

 Biroul de presa al PNL Baia Mare

Lăsaţi un răspuns