Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Facturi false pentru concentrat cuprifer. Percheziţii în Maramureş

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

descinderiÎn cursul zilei de azi, 13 aprilie  2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice  – Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu poliţişti ai structurilor teritoriale de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie corespunzătoare, însoţiţi de inspectori antifraudă şi sprijiniţi de lucrători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, efectuează 24 de percheziţii pe raza judeţelor Ilfov, Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Olt, Maramureş şi Mehedinţi, fiind vizate 9 sedii sociale ale unor societăţi comerciale, precum şi 15 locuinţe ale unor persoane fizice.

Într-un comunicat se arată că din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 2012-2014, administratorii a patru societăţi comerciale din judeţele Ilfov şi Hunedoara au creat un circuit comercial fictiv prin declararea unor operaţiuni comerciale inexistente, susţinute doar scriptic prin facturi fiscale ce atestă vânzarea-cumpărarea de concentrat cuprifer, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit, prin diminuarea masei impozabile.

Valoarea relaţiilor comerciale fictive, declarate fiscal, se cifrează la peste 3,5 milioane euro. Pentru a se crea aparenţa de legalitate a operaţiunilor comerciale, plata se făcea prin transfer bancar în conturile societăţilor emitente, banii fiind retraşi şi remişi ulterior reprezentanţilor societăţilor beneficiare, în schimbul unor comisioane.

Prejudiciul creat bugetului de stat, stabilit până în prezent, se ridică la valoarea de 1,1 milioane euro.

Procurorii au beneficiat în cauză de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Lăsaţi un răspuns