Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

Furt de lemne reclamat de o femeie

Ieri dimineaţă, o femeie din satul Rohia a sesizat poliţia cu privire la comiterea unor infracţiuni la regimul silvic. Ea a declarat că în perioada martie – aprilie a.c., angajaţii unei societăţi comerciale din Boiereni au tăiat şi sustras mai mulţi arbori din locul numit „Dealul Ursului”, de pe raza localităţii de domiciliu.

furt de lemnePoliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Ieri seară, poliţiştii din Borşa au depistat pe strada 22 Decembrie din oraş, un localnic care transporta material lemnos fără respectarea prevederilor legale. În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat că şoferul nu deţinea documente legale pentru cei aproximativ 9 mc lemn de esenţă răşinoasă transportaţi.

Borşeanul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice iar lemnul transportat a fost ridicat şi predat în custodie organelor silvice.

Lăsaţi un răspuns