Declaraţiile făcute de ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer, cu privire la refuzul preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş de a avea o întâlnire, vineri 6 mai 2016, necesită câteva precizări, arată Zamfir Ciceu într-un comunicat de presă.
„Vizita domniei sale a avut loc într-o perioadă în care la nivelul judeţului Maramureş erau deja stabilite o serie de manifestări: cea de-a doua ediţie a Zilelor Maramureşului, vizita ministrului Afacerilor Externe, vizita preşedintei Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Agenda preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş era stabilită cu mult timp înainte ca doamna ministru să-şi fi exprimat intenţia de a veni în Maramureş. Au existat discuţii telefonice între cele două cabinete, la care nu s-a reuşit găsirea unei breşe în programul preşedintelui pentru o eventuală întâlnire..
Prin urmare, nu a fost programată o întâlnire a doamnei ministru cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş”, se arată în comunicat.
„Pe de altă parte, vineri 6 mai 2016, în acelaşi interval orar în care doamna ministru se afla în Baia Mare, la Sighetu Marmaţiei au fost o serie de întâlniri ale oficialilor judeţului, inclusiv a prefectului Maramureşului, cu ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu. Evenimentul de la Sighetu Marmaţiei, la care a participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Emil Marinescu, a fost prilejuit de inaugurarea Consulatului României la Solotvino-Ucraina, fapt extrem de important pentru dezvoltarea şi facilitarea legăturilor transfrontaliere între România şi Ucraina.
Sincronizarea vizitelor poate ar fi trebuit să pornească de la nivelul Guvernului, pentru ca miniştrii prezenţi să nu îşi încurce reciproc programul”, a subliniat Ciceu.
Două ministere ale aceluiaşi guvern au poziţii contradictorii
„O altă declaraţie cu elemente de inexactitate a doamnei ministru vizează procentul de realizare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”. Domnia sa susţine că acesta este de 17%, realitatea fiind diferită. Respectiv, din cele 13 contracte aferente proiectului, patru sunt deja finalizate, iar valoarea lucrărilor executate în proiect, în acest moment este de 50%.
Constatăm că Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor nu este un factor care să ne sprijine în implementarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş” ci, printr-un înscris, fără număr de ieşire, care emană chiar de la minister, şi care este în totală disonanţă cu recomandările Ministerului Fondurilor Europene, provoacă discordie.
Faţă de această situaţie, în care două ministere ale aceluiaşi guvern au poziţii contradictorii, se solicită public premierului României, să comunice punctul de vedere oficial al Guvernului României în legătură cu această problematică. Respectiv dacă, în contextul actualelor reglementări şi a obligaţiilor asumate de către România în raport cu Uniunea Europeană, serviciul public de gestiune a deşeurilor menajere poate să fie efectuat prin gestiune directă sau prin gestiune delegată prin atribuirea contractelor printr-o procedură publică şi transparentă de achiziţie, aşa cum prevede contractul de finanţare?”, se arată în documentul transmis de Biroul de presă al CJ.