Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Simulări privind funcționarea sistemului de prevenire a votului ilegal

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a convocat pentru luni, 16 mai, o nouă întâlnire cu secretarii unităților administrativ-teritoriale din județul Maramureș. Cu această ocazie, au prezentat comunicări prefectul Sebastian Mihai Lupuț, Marius Vasile Pop, director executiv adjunct al Direcției Județene de Statistică Maramureș, Aurica Todoran, reprezentanta Biroului Județean Maramureș al Autorității Electorale Permanente și Rodica Pop, șefa Serviciului Juridic din cadrul Instituției Prefectului – Județul Maramureș.

secretari la prefecturaReprezentantul Guvernului în teritoriu a informat secretarii cu privire la anumite prevederi legale privind alegerea autorităților administrației publice locale, cu accent pe lista materialelor de propagandă permise și a celor interzise prin lege. În a doua parte a luării de cuvânt, prefectul le-a cerut secretarilor să acorde o atenție sporită asigurării relației dintre primării și Instituția Prefectului. Sebastian Mihai Lupuț s-a referit în principal la comunicarea în termen a informațiilor solicitate de Instituția Prefectului, la verificarea e-mailurilor, fax-urilor și la faptul că secretarii trebuie să poată fi contactați în permanență.

Marius Vasile Pop le-a comunicat celor prezenți că în zilele de 30 și 31 mai vor avea loc instruiri pentru președinții și locțiitorii Birourilor electorale ale secțiilor de votare în 6 centre din județ: Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Ulmeni, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș și Baia Mare. Vor participa reprezentanți ai Direcției Județene de Statistică, ai Biroului Electoral Județean, ai Autorității Electorale Permanente și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Aurica Todoran a făcut unele precizări privind generarea și multiplicarea listelor electorale (permanente, complementare, suplimentare) și privind procedura generării de extrase în cazurile de vot cu urna specială. De asemenea, a arătat că în zilele de 22 mai, 27 mai și 3 iunie vor avea loc simulări la nivel național privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Rodica Pop a comunicat unele prevederi legale privind transmiterea propunerilor de acordare de despăgubiri în temeiul legilor fondului funciar. În a doua parte a prezentării, a arătat care sunt prevederile legale privind constituirea consiliilor locale. Important este faptul că acestea nu se pot constitui fără ca anterior să fie publicate în Monitorul Oficial rapoartele detaliate privind veniturile și cheltuielile din campania electorală ale partidelor politice și ale candidaților independenți, rapoarte întocmite de mandatarii financiari.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns