Marţi, 24 mai, de la ora 11.00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la festivitatea de terminare a facultăţii, pentru studenţii Departamentului de Teologie Ortodoxă a Centrului Universitar Nord din Baia Mare a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Festivitatea a început în prezenţa P.S. Iustin Sigheteanul, cu slujba unui Te Deum, oficiat de pr. conf. univ. dr. Adrian Gh. Paul, prodecan şi coordonatorul Departamentului, conf. univ. dr. Ştefan Pomian, coordonatorul Teologiei de la Nord, pr. lect. univ. dr. Dorinel Dani. În Catedrală s-au aflat mai aflat conf. univ. dr. Mircea Farcaş, decanul Facultăţii de Litere, pr. dr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ şi fost cadru didactic al Universităţii, pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural şi fost cadru didactic al Universităţii, preoţi, teologi şi alte cadre universitare.
La strană a fost Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Teologiei, dirijat de pr. lect. univ. dr. Teofil Stan.
Secţiile care au participat la acest curs festiv au fost: Teologie Pastorală, Teologie Asistenţă Socială şi Masterat de la „Teologie creştină şi spiritualitate europeană”.
S-a strigat catalogul studenţilor, al profesorilor, s-au ţinut discursuri, s-a înmânat cheia succesului la viitorii absolvenţi, s-au făcut fotografii.
Susţinerea cursului festiv propriu-zis a fost făcută de conf. univ. dr. Ştefan Pomian şi, la cererea studenţilor, tema aleasă a fost despre euharistie.
Teologia Ortodoxă băimăreană împlineşte anul acesta 25 de ani de existenţă, a spus pr. conf. univ. dr. Paul Gh. Adrian, organizatorul evenimentului.
A vorbit conf. univ. dr. Mircea Farcaş, decanul Filologiei, de care aparţine şi Teologia Ortodoxă, care a subliniat că pe vremea ministrului Spiru Haret, cel mai bun ministru al Învăţământului românesc, Religia era pe locul I în catalog şi avea importanţă maximă. Decanul a mai vorbit despre cele trei catedrale băimărene: Catedrala Episcopală, Centrul Universitar „Nord” şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, explicând câteva lucruri despre marele dascăl Petre Dulfu, născut în judeţul nostru, la Tohat.
În încheiere a fost cuvântul de învăţătură al Arhiereului, P.S. Iustin Sigheteanul, care a vorbit despre Biserică – instituţie divino-umană, cu o activitate neîntreruptă de peste 2000 de ani, de importanţa Teologiei Ortodoxe de la „Nord”, iar pe studenţii absolvenţi i-a încadrat în categoria celor 70 de ucenici ai Mântuitorului şi i-a îndemnat să iasă la mărturisire, că este nevoie în societatea de azi, care se secularizează pe zi ce trece, ca să fim mărturisitori. „Să devenim creştini de atitudine, să ne apărăm valorile creştine!”, i-a îndemnat P.S. Iustin Sigheteanul. Trebuie să deveniţi misionari, i-a mai îndemnat Ierarhul, iar despre harul preoţiei, le-a spus clar că acesta nu se poate lua cu de la sine putere.
Andrei Fărcaş