‘SOCIAL’ Arhive
Măsuri preventive: Lacăt pe localuri. Rezidenţii vor sprijini unităţile sanitare
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, în această seară, măsuri generale, valabile pe teritoriul naţional, pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus. ”Prin ordonanță militară, au fost luate următoarele decizii: - Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, [...]
Program modificat la serviciul de permise şi înmatriculări auto
Programul de lucru cu publicul al angajaţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Maramureş a fost actualizat, în conformitate cu dispoziţiile primire de la minister. Conform datelor frunizate de Instituţia Prefectului Maramureş, activitatea de examinare a probei teoretice şi practice este suspendată la nivel naţional, pe o perioadă [...]
Obţinerea permisului de conducere – examene suspendate
Activitatea de examinare în vederea obținerii permisului de conducere se suspendă atât pentru proba teoretică, cât și pentru proba practică, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației. În ceea ce priveşte activitatea de la serviciile publice comunitare, se recomandă ca ridicarea pașapoartelor simple electronice/pașapoarte [...]
Primar Gheorghe Buda: Pieţele agroalimentare şi târgurile sunt închise
În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus – COVID19 și adoptarea măsurilor de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul țării noastre, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, zilele trecute, interzicerea organizării și desfășurării târgurilor și expozițiilor de orice natură, până la data de [...]
Conducerea județului – izolată în Palatul Administrativ. Un corp al clădirii – evacuat
Conducerea județului, șefului Inspectoratului Județean de Poliție, directorul DSP Maramureș, angajați ai Instituției Prefectului și ai Consiliului Județean Maramureș care activează în Corpul A, rămân în izolare în clădire, până la confirmarea primei probe pentru coronavirus trasmisă în cazul lui Ionel Bogdan. Măsura a fost luată pentru a elimina orice fel de risc pentru cei [...]
Puncte de trecere a frontierei închise
Mai multe puncte de frontieră secundare se vor închide, a anunțat ministrul de interne Marcel Vela. Decizia a fost luată joi seara, ca parte a strategiei de luptă a Guvernului împotriva coronavirusului. Oficialii încercă astfel să concentreze afluxul de călători către cele principale. OLYMPUS DIGITAL CAMERA Puncte de frontieră care vor fi închise temporar, începână de vineri, [...]
CJSU a revenit asupra deciziei privind slujbele religioase
După ce, zilele trecute, prefectul județului, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), a dispus suspendarea serviciului religios în zilele de sâmbătă şi duminică, joi, 12 martie, s-a revenit asupra deciziei. Reprezentanţii Episcopiei au întors decizia CJSU. Având în vedere pandemia de coronavirus, slujbele religioase vor putea fi [...]
Primar Gheorghe Buda: Evitaţi zonele aglomerate
„Datoria noastră de cetăţeni este de a ne proteja pe noi înşine şi, în acelaşi timp, de a-i proteja pe semenii noştri, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare. Având în vedere numărul mare de cazuri de coronavirus şi repeziciunea cu care se extinde această infecţie să respectăm cu stricteţe toate măsurile de igienă şi să evităm zonele aglomerate. Recomand limitarea [...]
Zetea: Să nu intrăm în panică
Apel la calm lansat de Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş. „Recomand maramureșenilor respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Am propus să facem periodic comunicări oficiale și să anunțăm faptul că lucrurile pot fi ținute sub control. Cel mai important, pe lângă a respecta regulile elementare transmise pentru prevenirea [...]
Program modificat la Prefectură şi servicii publice
În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus – COVID19 și adoptarea măsurilor de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, prefectul Nicoale-Silviu Ungur a dispus următoarele măsuri în scopul prevenirii și răspândirii virusului: accesul cetățenilor va fi permis doar în spațiul special rezervat pentru depunerea documentelor în [...]
Interdicţie la evenimente cu peste 100 de participanţi
Miercuri dimineata a avut loc o noua sedinta a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU), unde au fost stabilite noi masuri pentru a limita raspandirea epidemiei de coronavirus. Şeful Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU) a anuntat ca este interzisa organizarea evenimentelor cu peste 100 de participanti in spatii inchise, aici fiind incluse evenimentele [...]
Rezultat fără emoţii pentru somcuteanca transportată luni la spital
Rezultat fără emoţii pentru somcuteanca transportată luni la spital, cu suspiciuni de coronavirus. Rezultatul probei pentru persoana transportată, în cursul zilei de ieri, de la Şomcuta Mare vine să înlăture orice suspiciune de infecţie cu COVID-19. Femeia, funcţionară a unei unităţi bancare din orăşelul din Chioar, a fost transportată, cu izoleta, la Spitalul de Boli [...]
Târguri şi expoziţii închise în luna martie
În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus – COVID19 și adoptarea măsurilor de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul țării noastre, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară și a decis interzicerea organizării și desfășurării târgurilor și expozițiilor de [...]
COVID-19. Măsuri preventive în Primăria Şomcuta Mare
În urma discuţiilor purtate în şedinţa convocată de Gheorghe-Ioan Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare, cu angajaţii din administraţia locală, au fost adoptate măsuri privind evitarea răspândirii infecției cu COVID-19 (coronavirus). Gheorghe-Ioan Buda a subliniat că după ce, la nivel central, s-a decis suspendarea procesului de învățământ în unitățile școlare din [...]
Primarul Gheorghe Buda a oferit flori doamnelor şi domnişoarelor
„Femeia ne dă sens vieţii. O preţium în fiecare zi. Fie că vorbim de mame, bunici, surori, iubite, soţii, fiice, femeia merită tot respectul şi aprecierea noastră. Femeile sunt cele care ne sunt alături, ne fac viaţa mai frumoasă şi, de ce să nu recunoaştem, tot ele sunt cele care au grijă de noi”, a spus Gheorghe-Ioan Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare. Ca un semn de [...]
Tentativă de suicid, la Curtuiuşu Mare
Tentativă de suicid în localitatea Curtuiuşu Mare, aparţinătoare comunei Valea Chioarului. Un tânăr a încercat să-şi pună capăt zilelor, urmare a unor tensiuni din familie. Acesta s-a întors de puţină vreme din Italia, iar familia acestuia a intrat în panică. Aveau în casă un bolnav cronic şi, deşi tânărul nu a venit dintr-o zonă de risc a Italiei, familia l-au tratat ca [...]
Control judiciar pentru Sorina Pintea
Sorina Pintea va fi cercetată sub control judiciar. Asta au decis, azi, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti. Din boxa acuzaţilor, Pintea a declarat că este nevinovată. Curtea de Apel Bucureşti a judecat, astăzi, contestaţia depusă de Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii şi fost manager de spital, faţă de decizia de arestare preventivă. Pintea a contestat [...]
Solidari împotriva torturii. Rugăciune rostită pentru Sorina Pintea
Sute de oameni au răspuns pozitiv apelului lansat de familia și apropiații Sorinei Pintea şi s-au adunat în după-amiaza zilei de joi, în fața Palatului Justiției din Baia Mare pentru a participa la mitingul de susţinere a fostului ministru al Sănătăţii şi fost manager de spital. Este vorba de un manifest de susținerea a unui tratament adecvat pentru Sorina Pintea, dat fiind faptul [...]
Complex pentru victimele violenței domestice, în Baia Mare
Consiliul Județean Maramureș a aprobat înființarea complexului de servicii „Locuință Protejată Venus”, destinat victimelor violenței domestice. Complexul de servicii prevăzut în cadrul proiectului „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!” urmează să fie compus din: „Locuință Protejată Venus”, „Grup de Suport Venus” și „Cabinet de Consiliere [...]
Avocat: Sorina Pintea – victima unei înscenări şi a unor jocuri politice
„Sorina Pintea se află într-o luptă nedreaptă, întrucât este obligată să îşi apere întreaga carieră şi probitate profesională dintr-o postură vulnerabilă, starea sa de sănătate fiind una precară, agravantă pe fondul privării de libertate", au spus avocaţii fostului ministru”, se arată în mesajul transmis de Sorina Pintea, după ce a fost arestată preventive pentru 30 [...]