Posts Tagged ‘parinti salvatori’
Cursuri de prim-ajutor la Şomcuta Mare
Cursurile de prim-ajutor organizate de PărinţiSalvatori – continuă. La mijlocul acestei săptămâni vor fi organizate cursuri în Şomcuta Mare. Sub coordonarea unui medic specialist în medicină de urgenţă, oamenii din Ţara Chioarului pot învăţa măsurile principale de prim-ajutor şi resuscitare. Organizarea acestor cursuri a început în Baia Mare, însă numărul mare de [...]
„Joc şi zâmbet pentru Anita Bianca”, de Ziua Jandarmeriei
Duminică, 3 aprilie, la Teatrul Municipal din Baia Mare, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, Jandarmeria Maramureş a organizat în colaborare cu Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania un spectacol folcloric intitulat „Cântece de cătănie”. Actiunea a fost una caritabila pentru susţinerea unei fetiţe în vârstă de 3 ani, Bianca Anita Biro, care suferă de paralizie cerebrală [...]
„Părinţi salvatori” la Vişeu de Sus
„Continuăm întâlnirile cu viitori #PărinţiSalvatori - de data aceasta la Vişeu de Sus, în cadrul cărora, sub coordonarea unui medic specialist în medicină de urgenţă, vom învăţa măsurile principale de prim-ajutor şi resuscitare”, a anunţat Vasile Vlaşin pe pagina de socializare. Organizarea acestor cursuri a început în Baia Mare, însă numărul mare de [...]
Petrică Mureşan, la spectacol caritabil în Maramureş
Spectacol caritabil de Ziua Jandarmeriei Române. Unul dintre evenimentele organizate de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Maramureș cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române vine în sprijinul a două cazuri umanitare deosebit de grave. În acest sens, IJJ Maramureș, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național Transilvania, Teatrul Municipal Baia Mare, Fundația Umanitară [...]