Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

SURSE: Circ în PNL Baia Mare după reţeta „O scrisoare pierdută”

Rezultatele slabe obţinute de PNL Baia Mare în alegerile locale din 5 iunie au încins spiritele în organizaţie, spun surse liberale. Cu toate că, la scurt timp după ce s-a dat publicităţii rezultatul alegerilor din 5 iunie, conducerea centrală a PNL a anunţat că în organizaţiile cu rezultate slabe vor fi făcute schimbări, acest lucru nu s-a întâmplat deşi Maramureşul era pe listă.

sediu-pnlDeoarece de la nivel central nu s-a luat nicio măsură, ieri, a început circul în PNL. Un grup de liberali din organizaţia PNL Baia Mare au cerut schimbarea conducerii, atât de la nivel judeţean, cât şi municipal. În acest sens, s-a întocmit şi o listă cu semnături prin care s-a cerut retragerea sprijinului politic a celui care a candidat din partea PNL pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare: Cristian Niculescu Ţâgârlaş. Surse din cadrul partidului spun că documentul a „dispărut” fără urmă, de la secretariatul organizaţiei.

Situaţia a ajuns la urechile conducerii centrale a PNL. Surse liberale spun că Ovidiu Nemeş, co-preşedinte PNL, cel care l-a propus pe Ţâgârlaş pentru candidatura la Primăria Baia Mare, şi-a scris deja demisia din funcţia politică. De asemenea, se mai spune că şi zilele lui Mircea Man în funcţia de co-preşedinte PNL sunt numărate.

Conducerea PNL a desemnat doi vicepreşedinţi de la nivel central care sunt aşteptaţi să ajungă, în aceste zile, în Maramureş, pentru a limpezi apele din organizaţie. Surse liberale spun că Ionel Bogdan, vicepreşedinte al Partidului Național Liberal, urmează să fie numit în funcţia de preşedinte interimar al PNL Baia Mare.

Dacă tot circul din PNL a început după reţeta „O scrisoare pierdută”, vă reamintim o replică din piesa de teatru.

Cetăţeanul (cătră Caţavencu): „Ei! Onorabilul! Nu te vedeam; sluga! O mie de ani pace! Şi zi, mă lucraşi, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului… pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea… bravos, dom’le Nae” .

 

Lăsaţi un răspuns