Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 8 octombrie 2024

Topul celor mai proaste 10 sosele. Baia Mare- Dej pe locul 7

Drumuri cu gropi

Drumuri cu gropi

CLASAMENT. DailyBusiness.ro a alcatuit un top al celor mai proaste sosele din Romania, pe baza raspunsurilor primite de la operatorii economici cu activitati de transport, distributie si logistica. Criteriile luate in calcul pentru ierarhizarea soselelor mentionate de reprezentantii companiilor au fost starea asfaltului si importanta economica.

Cea mai proasta sosea din Romania este Centura Bucuresti. Centura ocolitoare a Capitalei are o importanta economica semnificativa datorita facilitarii accesului fluxului de marfuri inspre si dinspre cel mai mare oras al Romaniei.

Pe locul 2 se plaseaza drumul national Oradea-Deva-Targu Jiu, care face legatura intre orase importante din vestul si sudul Romaniei.

Clasamentul este completat de Pitesti-Campulung, drum greu practicabil pe unele portiuni si care, de asemenea, leaga orase dezvoltate din punct de vedere industrial.

Principalul drum din vestul tarii, Arad-Oradea-Satu Mare, se plaseaza pe locul 4 in topul celor mai proaste sosele din Romania. Acest drum este unul din principalele cai de acces catre Occident.

Urmatoarea clasata este tot o sosea din vestul tarii, respectiv Drobeta Turnu Severin-Timisoara. Pe locul 6 se situeaza drumul national Cluj-Reghin-Piatra Neamt, ce face legatura intre Transilvania si Moldova.

Drumul national Satu Mare-Baia Mare-Dej, plasat pe pozitia a 7-a, este de asemenea o sosea importanta, intrucat face legatura cu vestul Europei.

Soseaua Gaesti-Fieni-Sinaia se claseaza pe locul 8 si face legatura intre orase dezvoltate industrial, fiind parcursa de vehicule cu tonaj mare. In aceeasi categorie se afla si ocupanta locului 9, soseaua Slatina-Valcea.

Pe ultimul loc se situeaza drumul Petrosani-Targu Jiu, Valea Jiului fiind una din principalele cai de traversare a Carpatilor Meridionali.

Clasamentul intocmit de DailyBusiness.ro a fost realizat pe baza mentiunilor Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), Interbrands si Atlassib.

Lăsaţi un răspuns