6 aprilie acesta este termenul stabilit de Tribunalul Timis pentru a judeca procesul in care Cristian Anghel, fost primar al municipiului Baia Mare, contesta legalitatea ordinului de incetare a mandatului de primar.
Ordinul a fost emis de Institutia Prefectului Maramures la doua zile dupa ce magistratii de la Curtea de Apel Cluj l-au condamnat la fostul primar al municipiului Baia Mare la doi ani si jumatate de inchisoare. Cristian Anghel a depus contestatie si a cerut anularea actului emis de Institutia Prefectului. Initial, dosarul a intrat pe rol la Tribunalul Maramures, insa avocatii lui Anghel au solicitat stramutarea dosarului la o alta instanta. Inalte Curte de Casatie si Justitie au admis cererea si au stramutat dosarul la Tribunalul Timis. In 21 ianuarie, dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Timis, primul termen de judecata in acest caz fiind stabilit pentru inceputul lunii aprilie.
In astfel de conditii, ramane sub semnul intrebarii organizarea alegerilor partiale in Baia Mare, procedura de organizare a acestora neputand fi demarata in lipsa unei sentinte definitive privind legalitatea ordinului de incetare a mandatului de primar, emis pe numele lui Cristian Anghel.