Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Alegeri in Baia Mare

Cabina de vot

Cabina de vot

120.000 de baimareni sunt asteptati duminica la urne. Cetatenii cu drept de vot pot sa se prezinte la urne in intervalul orar 7.00-21.00. Pentru alegerile partiale din 8 mai, in Baia Mare au fost amenajate 77 sectii de votare. Dreptul de vot va putea fi exercitat in baza actului de identitate (carte sau buletin de identitate), fiind acceptate si cartile de identitate provizorii, pasaportul diplomatic sau pasaportul de serviciu. Alegatorii vor putea vota numai la sectia de votare la care sunt inscrisi in copia de pe lista electorala permanenta, in copia de pe lista electorala complementara sau lista in lista suplimentara intocmita de primar.

Conform legii, prezenta oricarei persoane in cabinele de vot, in afara celei care voteaza, este interzisa. Alegatorul care, din motive temeinice, constatate de presedintele biroului electoral al sectiei de votare, nu poate sa isi exprime optiunea electorala singur, are dreptul sa cheme in cabina de vot, in scopul de a-l ajuta, un insotitor ales de el. Persoanele care candideaza la functia de primar al Baii Mari nu pot insoti alte persoane in cabina de votare. Legea prevede ca in cazul in care buletinul de vot se deschide in asa fel incat secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anuleaza, iar alegatorului i se ofera, numai o singura data, un nou buletin de vot, facandu-se mentiune despre aceasta in proceul verbal al operatiunilor de votare. La ora 21.00, procesul electoral se incheie, iar presedintele biroului electoral dispune inchiderea sectiei de votare.

Puscarie in schimbul mitei electorale

Pregatirile pentru organizarea alegerilor partiale din Baia Mare au intrat in linie dreapta. Sandu Pocol, prefectul judetului, a dispus structurilor teritoriale ale Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) care asigura ordinea si linistea publica (politisti si jandarmi), pe perioada scrutinului, sa sanctioneze drastic, conform legii, actiunile unor persoane care vor incerca duminica, 8 mai, sa ofere mita electorala.

Reprezentantul Guvernului in teritoriu atrage atentia ca promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori folosirea in timpul desfasurarii procesului electoral, in scopul determinarii alegatorului cu drept de vot sa voteze sau sa nu voteze un anumit candidat pentru functia de primar, constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Pedeapsa se aplica si persoanei care voteaza fara a avea drept de vot, ori alegatorului care voteaza de mai multe ori in ziua de duminica.

Restrictii pe o raza de 500 de metri

Conform calendarului stabilit prin hotarare de guvern pentru alegerile partiale din Baia Mare, campania electorala s-a incheiat sambata, 7 mai, la ora 7.00. Conform legii, continuarea propagandei electorale dupa incheierea campaniei, prin lansarea, afisarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum si sfatuirea alegatorilor in ziua desfasurarii procesului electoral, la sediul sectiilor de votare sau in perimetrul prevazut de legislatia in vigoare, sa voteze sau sa nu voteze candidatii inscrisi pe buletinele de vot  se sanctioneaza cu amenda de la 1.400 la 2.000 de lei.

Distribuirea de catre candidati de bauturi alcoolice, in ziua desfasurarii procesului electoral, in perimetrul sectiilor de votare, delimitat potrivit legii, se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 2.200-3.000 de lei.

Tot sanctiuni contraventionale, a caror valoare este cuprinsa intre 2.200 si 3.000 de lei, reprezinta si refuzul de conformare a dispozitiilor presedintelui biroului electoral al sectiei de votare cu privire la asigurarea ordinii in localul de vot si in imprejurimi, pana la o distanta de 500 de metri.

De asemenea, refuzul de a permite accesul candidatilor, persoanelor acreditate, potrivit legii, in sectia de votare, se sanctioneaza cu amenda de la 600 la 1.000 de lei. Aceste sanctiuni contraventionale sunt aplicate, conform legii, de politisti.

Inchisoare pentru violarea secretului votului

Impiedicarea prin orice mijloace a dreptului de a alege sau de a fi ales constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. Violarea prin orice mijloace a secretului votului constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Tiparirea si utilizarea de buletine de vot false, introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot fata de cele votate de asegatori, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum si utilizarea unui act de identitate nul sau fals constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Bunurile destinate sau folosite la savarsirea faptei se confisca.

Cetateni europeni, cu drept de vot, la partiale

In Baia Mare, peste 200 de cetateni ai Uniunii Europene, cu drept de vot, sunt inscrisi in copiile de pe listele electorale permanente si isi pot exercita dreptul de vot, la alegerea primarului municipiului Baia Mare, in baza oricarui document valabil de identitate. Acesta trebuie sa fie insotit, dupa caz, de un act emis de Oficiul Roman pentru Imigrari (carte de rezidenta, certificat de inregistrare) sau un document care atesta adresa.

Urna speciala pentru bolnavi

Urna speciala va putea fi utilizata in alegerile partiale doar cu acordul presedintelui biroului electoral al sectiei de votare. Acesta  inregistreaza cererile alegatorilor care nu se pot deplasa din cauza de boala sau invaliditate, inclusiv in ziua votarii, si le poate aproba daca sunt intocmite potrivit legii si daca poate fi asigurat timpul necesar pentru votare, inainte de incheierea votarii. Tot presedintele sectiei este cel care desemneaza minim doi membri ai biroului electoral al sectiei de votare care sa se deplaseze cu urna speciala la locul unde se afla alegatorul in cauza, pentru a efectua votarea. Pot vota cu urna speciala numai persoanele care domiciliaza in raza sectiei de votare respective si numai daca se asigura secretul votului. Incredintarea urnei speciale altor persoane decat membrilor biroului electoral al sectiei de votare constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 5 ani. Aceeasi pedeapsa se aplica si persoanei care transporta urna speciala, fara a face parte din biroul electoral al sectiei de votare.

In raza unei sectii de votare se utilizeaza o singura urna speciala (mobila). Utilizarea acesteia in alte conditii decat cele prevazute in lege constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.


Lăsaţi un răspuns