Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 18 aprilie 2024

Sentinta pentru fostul judecator Zvara: condamnare cu suspendare

decizie instanta

decizie instanta

A primit mita pentru a ajuta un condamnat sa scape de pedeapsa, a fost trimis in judecata, iar pentru solutionarea dosarului magistratii au avut nevoie de mai bine de 10 ani, iar de curand a primit sentinta – condamnare cu suspendare. Este cazul lui Vasile Zvara, fost judecator, fost presedinte al Judecatoriei Targu Lapus. Acesta a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru luare de mita. Sentinta a fost data in 30 noiembrie 2011,de Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Condamnarea inculpatului Vasile Zvara, fost judecator, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare conditionata, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru savârsirea infractiunii de luare de mita. Instanta a interzis inculpatului, timp de 2 ani dupa executarea pedepsei principale, urmatoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritatile publice sau în functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savârsirea infractiunii.
Condamnarea inculpatului Vasile Buda la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru savârsirea infractiunii de complicitate la luare de mita.

Obliga inculpatii la câte 4.000 lei cheltuieli judiciare la stat.
Sentinta este definitiva.

Trimis in judecata alaturi de complice 

Inculpatii au fost trimisi în judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj in urma cu cativa ani. Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea în judecata a inculpatilor:

Zvara, fost judecator, pentru comiterea infractiunilor de luare de mita, fals intelectual si uz de fals
Buda, persoana fizica, pentru comiterea infractiunii de complicitate la luare de mita.

Mita – 1.700 USD

Totul a pornit in luna martie 2000, cand inculpatul Vasile Buda a intervenit pe lânga Zvara, pentru ca acesta din urma, în calitate de judecator, sa dispuna întreruperea executarii pedepsei pentru o persoana care fusese condamnata anterior la 6 ani închisoare tot de catre Zvara. Pentru acest „serviciu”, Zvara a pretins si primit de la doua persoane denuntatoare (rude ale celui condamnat), prin intermediul lui Buda, suma de 1.700 USD. Ulterior, inculpatul nu si-a mai respectat promisiunea, deoarece a fost mutat la Judecatoria Baia-Mare.

Adrese falsificate de judecator

Din probele administrate de procurori a mai rezultat ca, în cursul anului 2000, în calitate de presedinte al judecatoriei Târgu Lapus si de presedinte al completului de judecata, Zvara a falsificat o adresa a judecatoriei catre arestul IPJ Maramures, consemnând în mod nereal ca reprezentantul Parchetului, prezent în sedinta de judecata, renunta la calea de atac într-un dosar aflat pe rolul instantei conduse de inculpat. Dosarul aflat în judecare avea drept obiect unele infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice. În concret, prin încheierea din data de 29 martie 2000, inculpatul, în calitate de presedinte al completului de judecata, a dispus înlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea a persoanei cercetate în dosar, mentionând în mod fals ca procurorul de sedinta a renuntat la calea de atac împotriva masurii, având drept consecinta punerea în liberate de îndata a celui vizat. Mai mult, Zvara a întocmit o adresa catre arestul IPJ Maramures în care a consemnat aceleasi date nereale. În realitate, procurorul a declarat recurs, iar Tribunalul Maramures a admis recursul formulat de procurorul de sedinta, mentinând starea de arest preventiv a inculpatului.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Curtii de Apel Cluj.

Istoricul dosarului:
În cursul anului 2001, Zvara si Buda au fost trimisi în judecata de catre Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv de catre Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj, în doua dosare separate.
Pe rolul Curtii de Apel Cluj, cele doua dosare au fost conexate, iar la data de 06.06.2002, instanta a dispus condamnarea la 6 ani si 8 luni închisoare a lui Zvara, respectiv la 4 ani închisoare a lui Buda Vasile.
La 02.07.2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursurile declarate de inculpati si de parchet, cauza fiind trimisa spre rejudecare Curtii de Apel Brasov, apreciindu-se ca este în interesul justitiei ca o alta instanta, egala în grad Curtii de Apel Alba Iulia, sa rejudece cauza.
La 16.12.2004, Curtea de Apel Brasov a dispus condamnarea la 6 ani de închisoare a lui Zvara si la 4 ani închisoare a lui Buda.
La 26.01.2006, Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile declarate de inculpati si parchet, a casat sentinta Curtii de Apel Brasov si a restituit dosarul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, pentru completarea urmaririi penale pentru ambii inculpati.
La data de 20.03.2006, dosarul a fost declinat în favoarea Directiei Nationale Anticoruptie.
Din datele Politiei a rezultat ca inculpatul Zvara a parasit tara în anul 2001.

Lăsaţi un răspuns