Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Antonescu: Pun funcţia de preşedinte PNL pe masă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că îşi va pune funcţia „pe masa” conducerii partidului. A spus ca marţi are loc şedinţa BPN al partidului. Presedintele PNL a arătat că totdeauna, simbolic, mandatul său a fost „pe masă”.

Liderul PNL a declarat, într-o emisiune a postului B1 Tv, că se va clarifica poziţia PNL în ceea ce priveşte negocierile din USL şi situaţia guvernării. Antonescu a fost întrebat dacă personal crede că membrii PNL ar fi dispuşi să se retragă din funcţiile publice şi să accepte ieşirea de la guvernare.

„Eu am convingerea că un număr copleşitor dintre liderii naţionali ai PNL (…) au această putere. Pe ce îmi bazez această afirmaţie? Pe faptul că au mai făcut-o”, a răspuns liderul PNL.

El a precizat că au fost cazuri în care au plecat „vreo cinci oameni” şi este posibil şi în prezent să fie „vreo cinci oameni” care pleacă din PNL pentru a rămâne la guvernare, „dar nu mai mulţi”.

„Există o presiune extraordinară în acest moment, o presiune din partea PSD şi a Guvernului în ansamblu, asupra acestui PNL. Sunt presiuni la care acest PNL va rezista şi va ieşi întărit, pentru că aşa a rezistat în toată această perioadă”, a mai afirmat Antonescu.

-sursa mediafax

Lăsaţi un răspuns