Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Primarii se pregatesc de proteste

Vasile Zete, primarul comunei Cicârlău, susţine că primarii sunt decişi să demareze acţiuni de protest. “Decizia a fost luată la Adunarea Generală a Asociaţiei primarilor de comune.

La această reuniune, au fost prezenţi 509 primari de comune din toată ţara, 90% dintre aceştia fiind aleşi din partea partidelor care formează USL. Cu toate că s-a încercat politizarea reuniunii de către miniştri, secretarii de stat sau reprezentanţii agenţiilor guvernamentale care au participat la dezbateri, concluziile reuniunii au fost altele. S-a ajuns la concluzia că de când USL a preluat puterea, avem cea mai proastă şi agramată guvernare”, a declarat Zete.

Primarul comunei Cicârlău a mai artătat că, în ciuda faptului că USL a primit 70% dintre voturile românilor şi că are majoritate parlamentară, USL nu deţine puterea pentru că e acaparată de Băsescu. “Asociaţia primarilor de comune a decis să demareze acţiuni de protest urmare a nemulţumirilor legate de actuala guvernare. Unul dintre motivele de nemulţumire se leagă de incompatibilitatea celor aproximativ 300 de primari din ţară, iar alt motiv vizează obligaţiile pe care guvernul şi le-a asumat anul trecut”, a declarat Zete.

 

Lăsaţi un răspuns