Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

PNL Baia Mare cere socoteală primăriei pentru banul public

Nemulțumirile legate de modul în care este administrat orașul le-au fost semnalate reprezentanților PNL Baia Mare la întâlnirile pe care aceștia le-au avut în cartiere. Pe lângă problemele specifice fiecărei zone, cetățenii le-au solicitat liderilor liberali să obțină date și să le prezinte o situație clară a datoriilor pe care le are municipiul Baia Mare în acest moment.

Cristian Niculescu TagarlasPreședintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Țâgârlaș, i-a asigurat pe băimăreni că le va furniza toate aceste informații, imediat ce va avea un răspuns oficial din partea administrației publice locale.

„S-au depus în acest sens cereri pe Legea 544/2001, prin care am solicitat contractul de administrare al infrastructurii municipiului Baia Mare, cel încheiat recent cu Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări (ARL) Cluj SA din Cluj Napoca. Am solicitat, de asemenea, informații despre destinația sumelor rambursate pentru susținerea proiectelor europene, pentru că municipiul Baia Mare a accesat un credit doar pentru plata acestor sume, iar odată banii încasați,  creditul trebuia închis. Vom vedea dacă circuitul acestor bani a fost cel legal sau cineva a decis să fie schimbată destinația sumelor din credit”, a declarat președintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Potrivit liderului liberal, este important ca băimărenii să știe și care este situația reală a lucrărilor recepționate și neplătite de către Primăria Baia Mare.

„Pentru a vedea gradul de îndatorare al municipiului și a cunoaste exact situația financiară trebuie să avem datele reale despre această speță. După aceea vom cere și situația lucrărilor nerecepționate și motivele pentru care nu au fost recepționate, fiind posibil ca diriginții de șantier, în mod abuziv și la ordin, să refuze semnarea contractelor de recepție. Atrag atenția cu multă seriozitate că toate aspectele menționate aici influențează în mod negativ execuția bugetară a municipiului Baia Mare”, a menționat Cristian Niculescu Țâgârlaș, președintele PNL Baia Mare.

Biroul de presă al PNL Baia Mare

 

Lăsaţi un răspuns