R.D. și I.M.D. împotriva României – acţiune introdusă în 28 aprilie 2014. Reclamanții sunt cetățeni români născuți în 1967 și, respectiv, în 1982. Aceștia sunt internați în prezent în Spitalul de Psihiatrie Ștei.
Cei doi au arătat că formează un cuplu (căsătorit) şi sunt foarte săraci. Ei își câștigă existența prin cerșit și prin colectarea și vânzarea de metale.
În 27 septembrie 2011, reclamanții au fost reținuți de către ofițerul de poliție locală S.R.I. și de ofițerul de poliție L.A.N., care le-a cerut să se identifice. Reclamanții au refuzat să se conformeze acestei cereri și au început să îl lovească pe S.R.I. Aceștia au fost duși cu forța la sediul poliției.
O anchetă a fost deschisă împotriva reclamanților. Procurorul responsabil de anchetă a solicitat Spitalului Județean Zalău să efectueze o expertiză medico-legală psihiatrică privind reclamanții. Obiectivul expertizei a fost de a determina dacă reclamanții aveau discernământ, având în vedere faptul că făceau obiectul unei anchete penale pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Prin cele două rapoarte de expertiză medico-legală din 04 octombrie 2011, Departamentul de Medicină Legală al Spitalului Județean Sălaj stabilește că ambii reclamanți sufereau de „tulburare delirantă persistentă” și că discernământul acestora privind faptele și în general era abolit.
Comisia de expertiză le-a recomandat un „tratament psihofarmacologic și psihoterapeutic”, de administrat în regim ambulatoriu într-o unitate medicală specializată.
S-a menționat în cele două rapoarte de expertiză că comisia de examinare nu a avut la dispoziție o anchetă socială privind persoanele în cauză și nici dosarele lor medicale privind starea lor de sănătate.
Pe baza rapoartelor medico-legale menționate mai sus, prin ordonanța din 11 octombrie 2011, procurorul din Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei („Parchetul”) a sesizat Judecătoria Șimleul Silvaniei („Judecătoria”) cu o cerere pentru a se dispune împotriva reclamanților măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută la articolul 113 din Codul penal (CP) și la articolul 162 din Codul de procedură penală (CPP), astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor.
Reclamanții au fost citați de mai multe ori în acest proces. Aceștia au refuzat să se prezinte și au cerut în mod repetat amânarea sau suspendarea cauzei, pe motiv că au cerut „justiției” să anuleze rapoartele medico-legale eliberate în privința lor. Aceștia au depus la dosar observații, fără a dovedi că au contestat sau obținut anularea rapoartelor în cauză.
Judecătoria a desemnat din oficiu un avocat pentru a-i reprezenta pe reclamanți în cadrul procesului. Nu se menționează în dosar dacă avocatul a încercat să îi contacteze pe reclamanți.
Printr-o hotărâre din 27 iunie 2012, Judecătoria a admis cererea Parchetului și i-a condamnat pe reclamanți la măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
Ca urmare a apelului introdus de reclamanți, la o dată nespecificată, Tribunalul Sălaj („Tribunalul”) a anulat hotărârea contestată și a trimis cauza spre rejudecare la judecătorie pe motiv că reclamanții nu au fost interogați, astfel cum prevede articolul 162 punctul 11 din CPP.
Judecătoria i-a citat pe reclamanți fără succes, timp de mai multe ședințe. În cadrul ședinței din 6 iunie 2013, cu toate că au fost citați în mod legal cu mandat de aducere, reclamanții au refuzat să se prezinte la ședință. Instanța a emis noi mandate de aducere cu privire la reclamanți. În aceeași zi, poliția i-a escortat pe reclamanți în fața Judecătoriei, care a început interogatoriul în prezența unui avocat din oficiu. Reclamanții au refuzat să răspundă la întrebări și au susținut că nu recunoșteau nicio calitate instanței și nici avocatului desemnat din oficiu.
Printr-o hotărâre din 6 iunie 2013, bazându-se în principal pe raportul de expertiză medico-legală din 4 octombrie 2011, instanța de judecată i-a condamnat pe reclamanți la măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
Reclamanții au introdus apel la Tribunal. Aceștia au fost citați, dar nu s-au prezentat la ședințe. Un avocat a fost numit din oficiu să le reprezinte interesele. Reclamanții au depus observații pentru a sprijini apelul, susținând că toate documentele din dosar erau false, că erau victime ale unei înscenări și că au fost maltratați de către ofițerii de poliție în fața Judecătoriei în cadrul ședinței din 6 iunie 2013.
Printr-o hotărâre definitivă din 4 septembrie 2013 referitoare la rapoartele medico-legale din 4 octombrie 2011 și la conținutul observațiilor depuse la dosar de către părțile interesate, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe.
La 5 septembrie 2013, Tribunalul i-a informat pe reclamanți că aveau obligația de a se prezenta imediat la Centrul de Sănătate Mintală al Spitalului Județean Zalău pentru a urma tratamentul medical și că, în cazul în care refuzau, vor fi supuși măsurii de siguranță a obligării la tratament medical.
Direcția de Sănătate Publică Sălaj i-a informat, de asemenea, pe reclamanți, privind măsura dispusă împotriva lor și locul unde tratamentul trebuia să fie administrat.
La 9 și 31 octombrie 2013, Departamentul de Sănătate Mintală a informat instanța că reclamanții nu s-au prezentat pentru a li se administra tratamentul medical. Acesta a precizat, de asemenea, că poliția a fost solicitată să asigure prezența persoanelor în cauză la spital, dar că, la 26 septembrie 2013, deși acestea erau acasă, au refuzat să se supună măsurii dispuse de către instanță.
La 10 decembrie 2013, Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei a formulat o contestație la executare în ceea ce privește hotărârea din 6 iunie 2013 (punctul 17 de mai sus). Bazându-se pe articolele 429 și 430 din CP, acesta a solicitat înlocuirea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical cu măsura internării medicale, susținând că reclamanții au refuzat să urmeze un tratament medical în mod voluntar.
Un avocat a fost desemnat din oficiu să îi reprezinte pe reclamanți în cadrul procedurii. Cu toate că au fost citați, reclamanții nu s-au prezentat la ședințe. Mandatul de aducere emis cu privire la aceștia nu a putut fi executat pe motiv că nu erau acasă.
Reclamanții au depus observații la dosarul cauzei. Limbajul utilizat ar fi fost vulgar și ofensator la adresa instanței. Avocatul desemnat din oficiu a susținut în fața instanței că reclamanții nu s-au prezentat la administrarea tratamentului medical din motive obiective, și nu cu rea-credință.
Printr-o hotărâre din 10 noiembrie 2014, Judecătoria a dispus înlocuirea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical cu măsura de siguranță a internării medicale, până la vindecarea persoanelor în cauză sau până când starea lor de sănătate nu mai reprezenta un pericol pentru siguranța publică. Pentru a decide internarea, instanța a constatat mai întâi că erau îndeplinite condițiile legale prevăzute la articolul 568 alineatul (1) din noul Cod de procedură penală, și anume că reclamanții au refuzat să se supună măsurii obligării la tratament medical impusă de instanță. Apoi, aceasta a menționat că din expertizele medico-legale efectuate în cadrul primei judecăți reieșea că reclamanții sufereau de „tulburări delirante persistente”, că discernământul lor privind faptele și în general a fost abolit și că trebuiau să fie supuși unui tratament medical psihofarmacologic și psihoterapeutic. În continuare, instanța a decis următoarele:
„Sănătatea mintală a persoanelor în cauză reprezintă un pericol pentru ordinea publică pe motiv că acestea nu s-au prezentat pentru a urma tratamentul medical obligatoriu; reiese, din nou, din conținutul documentelor depuse la dosarul cauzei (…) că pericolul pentru ordinea publică nu s-a diminuat față de momentul în care măsura obligării la tratament medical a fost dispusă împotriva lor.
Având în vedere faptele prezentate mai sus, Tribunalul consideră că cererea Biroului de Executări este întemeiată.”
Reclamanții au introdus o contestație împotriva acestei decizii, susținând că erau sănătoși, dar că internarea lor a fost dorită de către autorități din alte motive.
Tribunalul a desemnat din oficiu un avocat pentru a-i reprezinta pe reclamanți. Aceștia din urmă, cu toate că au fost legal citați, nu s-au prezentat la ședințe.
Printr-o hotărâre definitivă din 17 decembrie 2014, Tribunalul a respins contestația reclamanților și a confirmat hotărârea din 10 noiembrie 2014.
La 30 decembrie 2014, reclamanții au fost internați împotriva voinței lor în Spitalul de Psihiatrie Ștei, unde au fost supuși unui tratament medical.
S-au adresat CEDO şi reclamanții susțin că au fost victimele sistemului judiciar românesc, care a dispus o măsură de siguranță împotriva lor și obligarea la tratament medical, în timp ce această măsură nu se justifica nicicum în realitate. Aceștia susțin că toate documentele aflate la dosar erau false.
Într-o scrisoare din 17 februarie 2015, aceștia susțin că au fost internați împotriva voinței lor într-un spital de psihiatrie și că aceasta măsură a fost dispusă fără efectuarea vreunei expertize medicale. Aceștia adaugă că trebuie să urmeze un tratament medical împotriva voinței lor.
Guvernul este invitat să informeze Curtea cu privire la numele reprezentanților desemnați să îi reprezinte pe reclamanți, potrivit Legii nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.
sursa: juridice.ro