Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Drum naţional reabilitat cu bani europeni

Fondurile pentru reabilitarea drumului naţional dintre Baia Mare şi Halmeu sunt asigurate din Fondul european de dezvoltare.

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat marți, 7 iunie, finanţarea proiectului retrospectiv privind reabilitarea legăturilor rutiere Baia Mare – Livada şi Livada – Halmeu, parte a Drumului Naţional 1C, respectiv Satu Mare – Livada, parte a Drumului Naţional 19.

reabilitare drumValoarea eligibilă a proiectului se ridică la peste 37 de milioane de euro. Cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională, este de peste 31 de milioane de euro. Proiectul vizează reabilitarea a aproape 77 de km din DN 1C şi DN 19, între localităţile Baia Mare şi Halmeu, respectiv între Satu Mare şi Livada.

Comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: ,,Infrastructura de transport rutier este un domeniu-cheie pentru dezvoltarea României, iar Comisia Europeană susţine prin fonduri nerambursabile acest sector. Prin reabilitarea unor secțiuni de drum între localitățile Satu Mare şi Baia Mare se creează premisele pentru un transport mai sigur şi mai rapid între judeţele limitrofe de nord-vest ale ţării, cu efect direct asupra creşterii economice din zonă.”

Lucrările de reabilitare sunt aproape de finalizare, iar costurile pentru acestea au fost suportate iniţial de către statul român, banii provenind din alte surse de finanţare. Decizia vizează cofinanțarea proiectului prin Programul Operațional Sectorial „Transport”, în cadrul Axei prioritare 2 „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil” în perioada 2007-2013.

foto: portalsm.ro

Lăsaţi un răspuns