Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 16 aprilie 2024

Arhiepiscop Justinian– 43 de ani de la ridicarea la treapta de arhiereu

Azi, vineri,  9 septembrie 1973, Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian al Maramureşului şi Sătmarului aniversează 43 de ani de la ridicarea la treapta de Arhiereu, fiind ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Evenimentul avea loc în Catedrala din Cluj-Napoca, în prezenţa unui mare număr de credincioşi.

ips-justinianÎnaltpreasfinţitul Părinte Justinian s-a născut în 28 mai 1921, în satul Plopiş, comuna Şişeşti, Protopopiatul Lăpuş, având numele de botez Ioan. Şcoala primară o face în satul natal (1928-1934), continuând, apoi cu doi ani şcolari la Liceul Ortodox de Băieţi „Simion Ştefan” din Cluj.

La 12 martie 1941 intră, ca frate, în Mănăstirea Rohia. După aproape un an, în 2 martie 1942, este tuns în monahism şi primeşte numele de monah Justinian. La 15 august 1942, Episcopul Nicolae Colan al Vadului, Feleacului şi Clujului, îl hirotoneşte ierodiacon pe seama Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Deşi era ierodiacon, a fost recrutat şi încorporat ca soldat în armata maghiară, la compania antiaeriană de la Miskolc (22 noiembrie 1942-10 martie 1943).

La 17 aprilie 1943, Episcopul Nicolae Colan îl hirotoneşte ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. La 25 iunie 1944 preia funcţia de stareţ, la doar 23 de ani, într-o perioadă foarte grea pentru mănăstire, ascultare pe care o va îndeplini până în 9 septembrie 1973, când va fi ridicat la treapta de Arhiereu, cu supranumele de „Maramureşeanul”. Ca Episcop-vicar la Cluj, a desfăşurat o bogată activitate misionar-pastorală, administrativ-gospodărească şi culturală.

La 22 septembrie 1990, Adunarea Naţională Bisericească îl alege ca Episcop al nou reînfiinţatei Eparhii a Maramureşului şi Sătmarului.

A fost întronizat la 11 noiembrie 1990, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, denumită „Catedrala Veche”, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului.

În scaunul de Episcop titular la Baia Mare, a rectitorit Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, a pus piatra de temelie pentru peste 80 de biserici.

Ca ierarh, a sfinţit sute de biserici, a hirotonit sute de preoţi şi diaconi, a rostit mii de cuvântări. În timpul chiriarhatului Înaltpreasfinţiei Sale, numărul preoţilor a crescut de la 325, la aproape 700, iar al mănăstirilor, de la un total de 4, la 30 mănăstiri şi 10 schituri.

De la sfârşitul anilor ’40 ţine un jurnal zilnic de însemnări, ajuns la aproape 200 de volume.

La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Onorific de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Ciobotea, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

A scris, ca unic autor şi în colaborare, peste 20 de volume.

Este Dotor Honoris Causa a 4 universităţi din România.

A fost decorat cu „Steaua României”.

A primit titlul de „Omul anului”, în 2009, din partea Consiliului Judeţean Maramureş.

Este cetăţean de onoare a peste 40 de unităţi administrativ-teritoriale din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!

 

Lăsaţi un răspuns