Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 23 aprilie 2024

Programul naţional de oncologie se extinde

La propunerea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Guvernul României a aprobat cadrul legislativ necesar pentru extinderea Programului Național de Oncologie cu nou subprogram de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing și neuroblastom) la copii și adulți, precum și pentru includerea activității de monitorizare a bolii minime reziduale a bolnavilor cu leucemii acute prin imunofenotipare, examen citogenetic și/sau FISH și examen de biologie moleculară la copii și adulți în cadrul Subprogramului de diagnostic imunofenotipic, citogenetic și biomolecular al leucemiilor acute.

bolnav-400x250Extinderea programului de oncologie este prevăzută într-o Hotărâre de modificare și completare a HG nr. 206/2015 privind aprobarea Programelor Naționale de Sănătate pentru anii 2015 și 2016.

Detaliile referitoare la noile componente ale Programului Național de Oncologie, precum și data de la care acestea vor începe să funcționeze vor fi reglementate prin norme tehnice, în această lună.

Specialiștii estimează că numărul de numărul de pacienți care necesită anual diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing și neuroblastom) este de circa 100, iar numărul de pacienți noi care au nevoie de monitorizarea bolii minime reziduale este de circa 900/an, din care aproximativ o cincime sunt copii.

Lăsaţi un răspuns