Maramures Media

Despre atmosfera neprielnică din cenaclurile băimărene se vorbeşte mai mult pe la colţuri. În acest sens, mulţi „literaţi” le depăşesc în bârfe pe sărmanele lelea Floare şi Mărie din târgul Băii. Dar despre altceva vreau să vorbesc: despre spiciurile fără noimă, scremute – uneori constipate, alteori diareice –, în general incoerente sau cel puțin ciudate ale unora care frecventează Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” la lansări de cărţi, vernisaje, conferinţe, sesiuni ştiinţifice etc.

Indiferent dacă au citit sau nu întreaga operă a scriitorului sau măcar volumul care trebuie lansat, aceşti domni (nu ştiu cum să le spun altfel, că unii nu au nici o profesie sau ocupaţie) se trezesc vorbind filosofic, dându-şi cu părerea în faţa camerei de luat vederi manevrată când de Corina Şandor-Martin, când de Ştefan Selek. Şi, uitând de timp şi de publicul apatic şi plictisit din sală, vorbeeesc, vorbeeesc într-un limbaj stereotip, sau folosind excesiv cuvinte de import, ca să se dea şi mai importanţi. De regulă, vorbesc în afara subiectului. În prostia lor nativă sau patologic cultivată în timp, nu-şi dau seama de ridicolul situaţiei, nu-şi dau seama la ce se expun. Cei care suferă, din public, sunt fumătorii, că alde Valeriu Sabău, când nu mai rezistă la prostie, iese la o ţigară. Dar noi, ceilalţi, ce să facem?! Ce scuze să inventăm?!

După acest gen de oameni „de cultură”, urmează vorbitorii de casă! Ăştia utilizează un stil caragialesc-cărtărescian, probabil dintr-un narcisism înnăscut şi ca să apară a doua zi în presa scrisă la rubrica culturală. Dacă apar în transmisiuni ale televiziunilor locale, le-a pus Dumnezeu mâna în cap! O săptămână au cu ce se lăuda în familie, la prieteni şi pe… facebook!

Funcționează ca uns și principiul „măgar pe măgar se scarpină”. Dar… Să trecem peste asta.

Urmează procurarea de cărţi cu autograful autorului. De obicei… gratuit ! Şi aici personajele descrise dovedesc o dexteritate verbală (ca să nu folosesc cuvântul cerşetorie) care mă lasă mut.

Şi, uite aşa, încep să-i înţeleg pe scriitori precum Nicolae Goja, Marian Ilea, Ioan Dragoş, Augustin Botiş şi încă vreo mână, care vin rar la aceste întruniri şi doar la evenimente cu adevărat importante.

Cel care de multe ori a salvat câte-o manifestare de genul descris mai sus (a bătut apropo unora cu logoree atinsă de incontinență ori bătând apa în piuă pe lângă subiect, sau pur şi simplu le-a tăiat microfonul) a fost dr. Teodor Ardelean. Din păcate Domnia Sa nu poate participa la toate manifestările găzduite de biblioteca pe care o păstorește. Cred că pe unele dintre ele le evită cu bună ştiinţă, dar cu eleganţa-i cunoscută…

Gelu Dragoş