Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Credincioșii sărbătoresc „Sfântul Ilie”

An de an, pe 20 iulie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Spre biserici, dar mai ales mănăstiri, care își serbează hramul, credincioșii s-au îndreptat de azi pentru a participa la sfintele rugăciuni oficiate de slujitorii altarelor.

În județul nostru mai multe lăcașe de cult (Dragomirești, Dealu Mare, Posta, Cupșeni, Baia Mare de pe strada Victor Babeș etc.) își serbează hramul. Pelerini din întreg județul și fii ai localităților respective, răspândiți prin întega țară, își îndreptă pașii spre lăcașele de cult pentru a marca această mare sărbătoare creștinească.

sf ilie coroieniÎn această zi, toții preoții se vor ruga la Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, în speranța că va mijloci să dea mai multă ploaie la nevoie. Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în 20 iulie ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanu, care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerul.

An de an, comunitatea ortodoxă din comuna Coroieni se află în sărbătoare. Foarte multă lume din localitățile aparținătoare și, nu numai, își îndreaptă pașii azi spre Mănăstirea „Sf. Ilie” Dealu Mare.

PS dr. Iustin al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului va fi prezent în mijlocul credincioșilor pentru a oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, la cere sunt așteptați numeroși credincioși.

Vasile Gherman

Lăsaţi un răspuns