Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 2 decembrie 2024

Ghiozdane de la CJ pentru copiii de clasa 0 din 69 de administrații

Luni, 11 septembrie, în prima zi a noului an școlar 2017 – 2018, tuturor elevilor din clasa 0 domiciliați în unitățile administrativ-teritoriale maramureșene care au semnat protocolul cu instituția Consiliului Județean li se va oferi ”Primul ghiozdan”. Proiectul demarat la inițiativa consilierului județean Liliana Moga a fost primit cu multă deschidere atât de aleșii județeni, cât și de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și de cei ai administrațiilor locale. Primarii Maramureșului au devenit parteneri în această frumoasă acțiune și au acceptat să participe cu o cofinanțare de 10% din valoarea care a revenit fiecărui UAT, în funcție de numărul copiilor înscriși în clasa O. Totodată, ghiozdanele au fost achiziționate luându-se în considerare numărul băieților, respectiv al fetițelor care în acest an au fost înscriși în clasa 0 în școlile din Maramureș.

primul ghiozdan2În ședința extraordinară desfășurată luni, 28 august 2017, aleșii județeni au aprobat și valoarea proiectului în sumă de 153.000 de lei, prin care un număr de aproximativ 2.175 de copii din mediul rural și mediul urban vor beneficia de câte un ghiozdan echipat cu rechizitele necesare. Proiectul încheiat între Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean Maramureș și UAT-uri are ca scop reducerea abandonului școlar, iar valoarea unui ghiozdan echipat a fost estimată la 70 de lei inclusiv TVA. Fiecare ghiozdan are în componență penar, creioane colorate, creioane grafit, ascuțitoare, radieră, lipici solid, hârtie glasată,  bloc mic de desen, acuarele, pensule, caiet cu pătrățele și un caiet tip I 24 file. În cursul acestei săptămâni, comisia de recepție și distribuire către unitățile administrativ – teritoriale partenere a ghiozdanelor echipate s-a aflat în teritoriu, predarea fiind realizată în timp optim. Din comisie au făcut parte consilierii județeni Liliana Moga și Rudolf Stauder, Cosmin Drulea, director de cabinet al președintelui Consiliului Județean, Dionisie Criste și Mariana Cozma de la Direcția Juridică și Administrație Publică, Ioan Buda și Sorin Pașcu de la Direcția Economică și Patrimoniu.

Consilierul județean Liliana Moga, inițiatoarea acestei acțiuni a arătat că ”Primul ghiozdan” a fost proiectul ei de suflet, demarat în urmă cu patru ani. ”Pentru a ajunge la un asemenea nivel am avut nevoie de ajutorul colegilor din Consiliul Județean Maramureș, cărora doresc să le mulțumesc încă o dată pentru susținere. Anul trecut l-am avut alături de mine în acest proiect și pe președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care mi-a dat asigurări că va susține propunerea mea în plenul instituției județene, lucru care s-a și realizat. Astăzi, o inițiativă pornită firav, în câteva UAT-uri și școli din Maramureș a ajuns să fie un proiect județean, cu implicarea Consiliului Județean, a Inspectoratului Școlar și a reprezentanților unităților administrativ-teritoriale. Sunt fericită că beneficiarii sunt cei mai mici dintre școlari, cei care, luni, 11 septembrie, vor lua primul contact cu școala. A fost o promisiune pe care, alături de colegii mei și alături de președintele Consiliului Județean am reușit să o ducem cu bine la capăt”, a declarat consilierul județean Liliana Moga.

Cosmin Drulea, directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean Maramureș, care a supervizat întreaga acțiune, a declarat că toate ghiozdanele au fost predate, conform protocolului încheiat, fiecărei administrații locale partenere. Cu excepția municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației, unde astfel de proiecte au avut loc și în anii trecuți, a orașului Borșa, care nu a reușit să asigure cofinanțarea necesară de 10% din valoarea proiectului, existând o problemă cu conturile primăriei și a comunelor Vișeu de Jos, Rozavlea, Rona Sus și Petrova, care au ales să nu devină partenerii Consiliului Județean și ai Inspectoratului Școlar, toate celelalte 69 de UAT-uri din Maramureș vor oferi luni, 11 septembrie, câte un ghiozdan echipat cu rechizitele necesare copiilor din clasa 0. ”M-am bucurat să mă implic în acest proiect generos, un proiect care aduce o bucurie unui număr de aproape 2.200 de copii. A meritat efortul, oboseala, a meritat fiecare moment, deoarece mă gândesc la zâmbetul copiilor, care va fi cea mai frumoasă răsplată pentru fiecare dintre noi”, a declarat directorul de cabinet al președintelui CJ Maramureș, Cosmin Drulea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns