Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 13 decembrie 2024

Mistreți în curțile caselor din Fericea

Toată lumea constată, dar nimeni nu plătește pagubele – spun oamenii din Fericea după ce porcii mistreți le-au distrus culturile agricole. Dacă până acum mistreții au distrus culturile de pe terenurile din intravilan, în ultima vreme, s-au înregistrat câteva cazuri în care animalele sălbatice au intrat în sat. Curți și grădini de lângă case au fost arate de mistreți, fiind distruse straturile cu legume de pe proprietate. Pe lângă faptul că s-au ales cu pagube, oamenii au ajuns să se teamă pentru siguranța lor.

La Primăria Valea Chioarului au fost depuse 9 sesizări din această localitate. Ioan Burde, primarul comunei, recunoaște că există o problemă legată de distrugerea culturilor agricole, și nu doar la Fericea, ci în toată comuna. „Astfel de cazuri se înregistrează în toate satele din comună. Chiar sunt situații în care oamenii au renunțat să mai lucreze terenurile agricole din cauza stricăciunilor provocate de animalele sălbatice”, spune primarul.

imagesDeoarece legea este ambiguă, primăria se află între ciocan și nicovală. Oamenii depun sesizări la primărie, iar constatările pagubelor produse de săbăticiuni sunt făcute de către o comisie formată din reprezentanți ai ITRSV, gestionarii fondului de vânătoare, ai primăriei etc.

Teoretic, există posibilitatea acordării unor despăgubiri, însă nu sunt acordate, fiindcă nu s-au îndeplinit toate acțiunile necesare sau pentru că gestionarii fondurilor de vânătoare nu au banii necesari să-i despăgubească pe oameni.

Conform legii, pentru ca proprietarii să primească despăgubiri, trebuie să facă dovada că au luat toate măsurile ca să prevină astfel de situații: să împrejmuiască terenurile cu garduri, inclusiv electrice, și să stropească toate culturile cu substanţe care sa îndepărteze animalele sălbatice etc.

În plus, în cazul unui atac din partea sălbăticiunilor, păgubiții trebuie să informeze autoritățile repede, în termen de 24 de ore. Un șir de prevederi pe care mulți agricultori nu le cunosc și, prin urmare, nu le urmează și care generează „Culpă comună”, astfel încât oamenii rămân cu paguba.

Lăsaţi un răspuns