Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 13 decembrie 2024

Colectarea deşeurilor în Şomcuta Mare – program modificat

S-a modificat programul de colectare al deşeurilor menajere la nivelul oraşului Şomcuta Mare.

Conform orarului transmis de Drusal SA, colectarea se face după următorul program.

În Şomcuta Mare, în zilele de MARŢI: str. Someş, Morii, Cioltului, Făgeţel, Abatorului, I. Maniu, Grădinari, Budeni, Gării, Livezilor.

În zilele de MIERCURI: Cartierul Republicii (str. Văii, Corneasa, Văleniului, Cetăţii, I. Buteanu, V. Alecsandri, Târgului, Horea, Crişan, Teilor).

În zilele de VINERI: Calea Mireşului şi Şomcuta Nord (str. N. Bălcescu, Spitalului, 1 Mai, 1 Decembrie, Meceni, Cornului, M. Eminescu, Finteuşului, Mireşului, Mocirii, A. Iancu, Floreni, Ciocârliei).

1 2

Zilele de joi – pentru deşeuri din plastic

În prezent, la nivelul oraşului Şomcuta Mare se distribuie pubelele galbene care vor fi utilizate pentru deşeuri din plastic şi metal (doze de aluminiu). Conform programului comunicat de Drusal SA, deşeurile de plastic şi metal se ridică lunar, în zilele de joi.

Astfel, pentru cei care sunt prinşi în programul de colectare al deşeurilor menajere în zilele de MARŢI, deşeurile de plastic vor fi ridicate a doua joi din lună, începând cu data de 11 iunie.

Pentru cei care sunt prinşi în programul de colectare al deşeurilor menajere în zilele de MIERCURI, deşeurile de plastic vor fi ridicate a treia joi din lună, începând cu data de 18 iunie.

Pentru cei care sunt prinşi în programul de colectare al deşeurilor menajere în zilele de VINERI, deşeurile de plastic vor fi ridicate a patra joi din lună, începând cu data de 25 iunie.

În Finteuşu Mare, Buciumi, Hovrila, colectarea deşeurilor de plastic se va face în prima joi din lună, începând cu 4 iunie, iar în Vălenii Şomcutei, Ciolt, Buteasa, în a doua joi din lună.

Deşeurile de hârtie şi carton vor fi ridicate trimestrial, în zilele de sâmbătă, începând cu luna iulie.

 

Modificări ale programului vor fi aduse la cunoştinţa populaţiei.

 

Lăsaţi un răspuns