Cu ocazia hramului din satul natal Rozavlea, la care a participat, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a făcut o vizită pe şantierul clădirii Centrului Social şi Monahal „Episcop Gavril Ştefanca de Bârsana”. Maica stareţă, stavrofora Filofteia Oltean, i-a oferit Preasfinţiei Sale explicaţiile necesare cu privire la felul cum va arăta Centrul.
P.S. Iustin Sigheteanul a oferit sugestii pentru structura viitorului Centrul Cultural şi Monahal.
Clădirea are structura de rezistenţă terminată, din lemn, este acoperită, şi urmează finisarea interioară şi dotarea cu cele necesare.
Centrului Social şi Monahal „Episcop Gavril Ştefanca de Bârsana” va fi inaugurat şi sfinţit cu ocazia hramului de anul viitor.
xxx
Episcopul Gavril Ştefanca de Bârsana a fost ultimul episcop ortodox al Maramureşului, care a păstorit între anii 1735-1740, când Eparhia a fost desfiinţată de autorităţile Imperiului Austriac. Gavril Ştefanca de Bârsana devine episcop în 1735, după asasinarea episcopului titular de către austrieci. Mănăstirea Bârsana a fost un centru cultural important, un focar de cultură, aici pregătindu-se preoţi, zugravi de biserici, cântăreţi bisericeşti. Ea avea legături culturale cu mănăstiri din Moldova şi Ţara Românească. În ciuda presiunilor uniaţilor, mănăstirea a rezistat până în 1791, când călugării au fost alungaţi şi s-au refugiat la Mănăstirea Neamţ. Din vechea Mănăstirea Bârsana se păstrează până azi biserica veche din lemn, dusă în centrul satului de către credincioşi, pentru a fi ferită de profanare şi distrugere, biserica a cărui fundaţie de piatră a fost descoperită şi decopertată de maicile vieţuitoare, puţin mai sus de actuala biserică a Mănăstirii. Conturul bisericii se potriveşte exact cu conturul bisericii strămutate în centrul satului şi se poate vizita.
Andrei Fărcaş