Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Trupe de răsunet la Festivalul Castanelor: Proconsul, 3SE și Carla’s Dreams

In urma încheierii unui Protocol de colaborare între Județul Maramureș și Municipiul Baia Mare pentru organizarea și desfășurarea ”Festivalului Castanelor”, cele două instituții și-au dat mâna pentru a gândi împreună programul artistic pentru cea mai iubită sărbătoare a băimărenilor.

afis-castaneAcordul semnat de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob, este o premieră absolută, dat fiind faptul că acest protocol se va întinde pe întreaga durată a mandatului 2016 – 2020. CJ Maramureș urmează să fie partener al municipalității băimărene în organizarea acestui festival și în următorii trei ani, respectiv în 2017, 2018 și 2019.

Prin alocarea unei sume de 200.000 de lei pentru suplimentarea ofertei de artiști care vor evolua pe scenele din Baia Mare, Județul Maramureș a devenit partener cu drepturi depline al municipalității și coorganizator al Festivalului Castanelor. Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania” i-a revenit sarcina de a suplimenta oferta artiștilor care vor concerta pe scena festivalului, precum și gestionarea cu multă transparență a acestor fonduri.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a declarat că, reprezentanții Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania” au luat deja legătura cu artiști și formații consacrate, pentru a acoperi toate gusturile și genurile de muzică.

”În seara zilei de vineri, 23 septembrie, pe scena situată pe B-dul Unirii, invitatul special al concertului de muzică pop-rock va fi Proconsul. Sâmbătă seara, în 24 septembrie, pe aceeași scenă va evolua trupa 3SE, în cadrul concertului de muzică modernă. Duminică, 25 septembrie 2016, formația care va fi adusă în Baia Mare prin aportul Consiliului Județean Maramureș este îndrăgita trupă dance, Carla’s Dreams. Prin aducerea acestor artiști cunoscuți și recunoscuți dorim să oferim publicului băimărean o sărbătoare de neuitat.

Mă bucur să văd că protocoalele de colaborare și susținere pe care le-am încheiat cu municipiul Baia Mare în ultimele două luni, pentru susținerea orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, au dat roade. Deși Baia Mare a pierdut această nominalizare, legăturile care s-au format între Județul Maramureș și Municipiul Baia Mare, dar și susținerea care ne-au arătat-o colegii de la Consiliile Județene și Prefecturile din județele vecine: Satu Mare, Bistrița Năsăud și Sălaj au dus la ceea ce se întâmplă azi și ceea ce este, în fapt, o normalitate. Cu primarul municipiului Baia Mare, Marinel Rob am discutat, punctual, despre Festivalul Castanelor și despre programul artistic care se va desfășura în cadrul acestei sărbători atât de importante pentru băimăreni. Până acum, nu am fost niciodată parteneri direcți ai municipalității, titulatură pe care astăzi o avem și de care ne achităm cu profesionalism”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Și primarul interimar al al municipiului Baia Mare, Marinel Rob a arătat că este pentru prima oară când Consiliul Județean se implică în astfel de evenimente de importanță majoră, inițiativa fiind una lăudabilă.

        Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns