Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

„Terapia prin Lumină” la Căminul de Bătrâni din Baia Sprie

Un curs de excepție a avut loc sâmbătă, 2 iunie, în clubul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie. Este vorba despre „Terapia prin Lumină”, susținut de prof. univ. dr. Traian D.Stănciulescu de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Cursul a fost structurat în două module: Primul modul: Vindecarea de necunoaștere – s-a adresat cu preponderență minții, în măsura sa explicat din perspectiva biofotonicii (știința „luminii vii”, implicând contribuții românești unice în lume) și a biotehnologiei de vârf (biorezonanța) aspecte încă necunoscute cu privire la structura BPL(bio-psiho-logică) a ființei umane, cu privire la modul de optimizare a vieții noastre în raport cu mediul în care trăim, construit și natural, cu cosmosul și cu Dumnezeu. Cursul a răspuns întrebărilor cu privire la cine sântem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.

conferinta baia sprieCel de-al doile modul – vindecarea de netrăire – adresat cu precădere inimii și trăirii umane, în măsură să optimizeze creator și eficient viața personală prin metode deopotrivă rațional-discursive și emoțional-intuitive, prin comunicare creativă, programare neuro-lingvistică, tehnici depersuasiune etc., prin strategii de rezolvare a problemelor de sănătate psiho-fizică etc. Toate acestea, într-o conjuncție pe care străbunii o defineau: „Noi vindecăm întâi inima-suflet și apoi trupul”.

Cursul răspunde practic unor întrebari generale și specifice de viață. El propune construcția unui mediu de viață stimulativ-armonic.

Dr. Traian D. Stănciulescu este profesor universitar, arhitect, filosof, cercetător, inventator, doctor în semio-logică, specialist de semiotică şi hermeneutica formelor simbolice la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, autor și coautor a peste 40 de cărți și peste 250 articole artice, laureat al premiului Academiei Române, medaliat cu aur pentru invențiile sale în domeniul biofotonicii și al terapiilor alternative, în țară și în afara ei. Este președinte al AROSS (Asociația Română de Studii Semiotice), director științific al INI (Institutul Național de Inventică) Iași, vicepreședinte și lector ANATECOR (Asociația Națională de Terapii Complementare din România) și profesor asociat la Universitatea Aamai din SUA (unde susține cursul de biofotonică), membru de referință a numeroase asociații știintifice și culturale din țară și străinătate. Un om care ar putea fi numit simplu: „Inventator de înțelepciune iubitoare”,  pentru darul de a transmite cu sens și afectivitate Cuvântul Viu, creator, vindecător.

Participanții au primit materiale documentare cu privire la curs și diplome de certificare eliberate de Biophotonic Synergy Design.

Vasile Gherman

Reader Feedback

Un raspuns catre “„Terapia prin Lumină” la Căminul de Bătrâni din Baia Sprie”

  1. Shanti Nilaya spune:

    Pretioasa intalnirea intre cel daruitor si suflete dornice de cunoastere… Cu adevarat necesar a fi impreuna acolo unde bratele se deschid neconditionat: sa aflam, sa traim,… sa ne vindecam, sa mergem mai departe altfel!
    Multumim pentru astfel de articole!

Lăsaţi un răspuns