În 1 octombrie, în întreaga lume au fost sărbătorite persoanele vârstnice. Prilej de bucurie pentru asistații de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie care au întâmpinat acest eveniment cu mult inters, emoție și recunoștință pentru toți cei care s-au străduit să le facă bătrânețele mai ușoare. Au ținut să le fie aproape oficialitățile locale și artiștii de la Ansamblul Național Transilvania, director Iuliana Dăncuș.
Ca în fiecare an, angajații instituției de asistență socială din Baia Sprie se îngrijesc ca acest eveniment, și nu numai, să fie marcat în condiții cât mai speciale. De la împodobitul sălii de mese, meniuri alese, tort, băuturi, fructe, muzică populară și multe alte surprize. Toate au fost pregătite din suflet pentru fericirea vârstnicilor instituționalizați. Artiștii de la Ansamblul Național Transilvania i-au impresionat până la lacrimi cu cântece specifice vârstei lor. Apoi au socializat împreună, depănând amintiri.
Societățile trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Sunt necesare sisteme de securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații. Suferim mult la acest capitol, însă beneficiarii speră că până la urmă legiuitorii se vor apleca și la nevoile lor. Cei din sistem, se străduiesc să supraviețuiască, pun suflet în tot ce fac, atrag voluntari și binefăcători, însă nu e suficient pentru a le creea confortul necesar pe care-l merită părinții și bunicii noștri. Ei merită mult mai mult. Singurătatea bătrânilor nostri este sfioasă și generoasă. Ea se adâncește odată cu bolile, slăbiciunea și apropierea morții. Să-i ținem așadar de mână pe bătrânii noștri așa cum au făcut-o ei pe când eram copii, să facem alături de ei mai mulți pași, poate nu ultimii. Să le ascultăm cu luare aminte cuvintele, poate nu cele din urmă, și să le arătăm că lumea noastră este și va fi mereu și a lor. Serviciile de asistență socială dispun de oameni cu suflet mare, care au răbdare cu bătrânii aflați în suferință. Sunt dispuși să-i ajute astfel încât să le facă bătânețile mai liniștite. Sigur că trebuie multă răbdare și toleranță. De la o vârstă bătrânii sunt destul de dificili, însă trebuie să fi un bun psiholog pentru a-i face să înțeleagă că odată ce au ajuns instituționalizați toate demersurile angajaților sunt în favoarea lor. Toți le vor binele, doar trebuie să și-l dorească și ei. Cu unii e mai greu, cu alți e mai ușor. Cu bune, cu mai puțin bune, fiecare vârstnic a sărbătorit ieri după posibilități. A fost ziua părinţilor şi bunicilor noştri, pensionarii. Le mulţumim pentru că există şi pentru tot ceea ce ne-au dat de-a lungul vremurilor, educaţie, o copilărie cât mai lipsită de griji. Dumnezeu să le dea sănătate şi zile senine, bătrâneţi liniştite şi fără griji. La mulţi ani!
Vasile Gherman