Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Drumul Unirii. Popas la Șomcuta Mare

Căruțele care parcurg „Drumul Unirii” au ajuns, în această seară, în Șomcuta Mare. Acesta este primul popas. Pe „Drumul Unirii” au pornit căruțe cu maramureșeni din Mireșu Mare, Târgu Lăpuș, Săcălășeni, Baia Mare, dar și cu români din dreapta Tisei. Aceștia vor evoca, în mod simbolic, drumul parcurs de maramureșeni la 1 Decembrie 1918, când s-a făurit Marea Unire.

9La Șomcuta Mare s-a făcut prima oprire din lungul drum al căruțelor care parcurg „Drumul Unirii”. Caravana a fost primită de Gheorghe Buda, primarul orașului, dar și de numeroși șomcuteni.

Convoiul căruțelor a pornit din Apșa de Jos, Ucraina, cu români patrioți din dreapta Tisei, a trecut pe la Sighetu Marmației, Baia Sprie, Baia Mare, Remetea Chioarului și va rămâne peste noapte la Șomcuta Mare. În fiecare localitate au fost primiți cu bucurie și urale, iar, în unele localități, delegații au staționat câteva minute pentru a primi binecuvântarea preoților. La Șomcuta Mare, cei care parcurg „Drumul Unirii” au fost întâmpinați, în mod tradițional: cu costume populare, pălincă și bucate tradiționale.

 

 

Se va înnopta la Șomcuta, caii și căruțașii se vor odihni, iar mâine în zori vor porni iar la drum pentru că mai au de parcurs aproape 300 de kilometri. Caii au fost duși la o fermă de pe raza administrativă a orașului Șomcuta Mare, iar delegații vor fi găzduiți la o pensiune.

***

 

“Drumul Unirii” este un proiect demarat de Consiliului Județean Maramureș și aprobat de Comitetul Interministerial pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale și se va încheia pe 1 decembrie, la Alba Iulia, când maramureșenii vor fi prinși în parada populară.

 

Lăsaţi un răspuns