Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Alba ca Zapada l-a lasat pe Lazaroiu fara loc de munca

sebastian lazaroiu

sebastian lazaroiu

Sebastian Lazaroiu este nevoit sa-si caute loc de munca dupa ce premierul, Emil Boc, l-a revocat din functia de ministru al Muncii. Cererea de revocare a fost semnata de Traian Basescu. Masura vine ca o sanctiune pentru declaratiile controversate pe care Lazaroiu le-a facut in ultima vreme.

Reprezentantii PDL au aratat ca Lazaroiu a fortat partidul sa ia aceasta masura prin declaratiile pe care le-a facut, declaratii in care a fost invocata Alba ca Zapada, a vorbit impotriva democrat-liberalilor si despre bogatii din Romania care au venituri de 800 de lei. Declaratiile acestuia au fost considerate de PDL derapaje care l-au transformat pe Lazaroiu intr-un ministru atipic.

Sebastian Lazaroiu este un sociolog, fost consilier prezidential, care a fost numit in functie in luna iunie, dupa ce functia de ministru al Muncii a ramas vacanta in urma scandalului cu fonduri europene in care a fost implicat Ioan Botis. Declaratiile indraznete a lui Lazaroiu au deranjat liderii PDL. Secretarul general Ioan Oltean a declarati ca Lazaroiu noaptea se crede analist politic si dimineata ministru. Mai mult, fostul ministru al Muncii a primit, inca de la preluarea mandatului sarcina de a duce la bun sfarsit legea asistentei sociale- legea care a ramas blocata in Senatul Romaniei. „Guvernul are nevoie de un ministru cu norma intreaga la Ministerul Muncii, iar PDL are nevoie de un ministru care sa nu incerce sa-si faca imagine in detrimentul partidului”, a declarat Emil Boc.

Decizia de revocare din functie a ministrului a fost catalogata si de liderii partidelor de opozitie ca fiind una corecta. „Boc a procedat corect”, a declarat Crin Antonescu, presedintele PNL.

Sulfina Barbu intra in guvern

La scurt timp dupa ce s-a anuntat revocarea din functie a lui Lazaroiu, Emil Boc a propus pentru functia de ministru al Muncii pe Sulfina Barbu. In dupa-amiaza zilei de vineri, aceasta a avut o discutie cu premierul si a acceptat propunerea de a intra in guvern. Luni, noul ministru urmeaza sa depuna juramantul.

Sulfina Barbu este inginer geolog, in prezent este deputat, presedintele Comisiei de Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din Camera Deputatilor, iar in perioada 2004-2007 a ocupat functia de ministru al Mediului si Gospodaririi Apelor.

Lăsaţi un răspuns