‘SOCIAL’ Arhive
„Directorul petrecăreţ”, schimbat din funcţie
A fost filmat în stare de ebrietate în biroul instituţiei de cultură şi după ce imaginile au fost date publicităţii, directorul interimar a rămas fără scaunul de şef. Este vorba de „directorul petrecăreţ” Ilie Gherheş, locul acestuia fiind luat de Monica Mare. Într-un comunicat de presă, administraţia judeţului ajunţă că în urma controlului efectuat săptămâna [...]
Macarie Motogna – cel de-al XII-lea stareţ al Mănăstirii Rohia
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a participat la Vecernia Mare cu Litie, care a avut loc în Paraclisul de iarnă cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" al Mănăstirii Rohia, după care, în trapeză, s-a întâlnit cu obştea Mănăstirii, cu care a avut un dialog duhovnicesc. Duminică, 15 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Iustin, [...]
Reuniune în Baia Mare a personalităților din medicina de urgenţă şi din ISU
Personalităţi din Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din ţară şi personalităţi din medicina de urgenţă se vor întâlni, în Baia Mare, la un simpozion. Este vorba de cea de a doua ediţie a simpozionului cu tema “Medicina de urgenţă azi” care va fi organizat la sfârşitul lunii ianuarie în Baia Mare. La acest eveniment vor fi prezenţi peste 30 de experți în [...]
Deszăpezire în zona unităţilor de învăţământ din Baia Mare
Echipe de intervenție vor acționa, începând de astăzi, 13 ianuarie, cu utilaje și material antiderapant pentru degajarea zăpezii din zona unităților de învățământ, de pe raza municipiului Baia Mare, (creșe, grădinițe, școli, licee, colegii etc) în vederea desfășurării în bune condiții a traficului rutier și pietonal. Acestea nu sunt singurele activităţi de deszăpezire [...]
Gabriel Zetea: Maramureş – brand recunoscut şi în Viena
Dechiderea oficială a Târgului Internaţional de Turism „Ferien Messe” din Viena, unde Maramureșul participă din calitatea de partener oficial al României, a avut loc joi, 12 ianuarie. După cuvântul de deschidere, oficialităţile austriece au vizitat standul judeţului Maramureş, plecând placut impresionați de ospitalitatea gazdelor maramureşene. Cei care au trecut pragul [...]
Sorin Bota: Formularul „088” va deveni istorie
Marius Sorin Bota, deputat PSD de Maramures, salută anunțul făcut de Liviu Dragnea referitor la eliminarea formularului "088". Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, că a solicitat Guvernului ca în această săptămână „să elimine corvoada numită Formularul 088”. "Formularul '088' urmează să devină istorie, o istorie neagră pentru firmele din România. Acest [...]
Primăria Baia Mare – justificare pentru starea drumurilor
Aspecte legate de activitatea de deszăpezire a municipiului Baia Mare sunt prezentate într-o informare transmisă de primăria oraşului reşedinţă de judeţ sub semnătura viceprimarului cu atribuţii de primar, Marinel Rob. „Având în vedere discuțiile, dezinformările și acuzele care planează asupra conducerii executive și a serviciilor din aparatul de specialitate al primarului, [...]
Maramureşul, la târgul de turism “Ferien Messe 2017″ din Viena
În perioada 12-15 ianuari, România va participa cu un stand național de 120 m² la Târgul Internațional de Turism “Ferien Messe 2017″ Viena, cea mai importantă manifestare de acest tip din Austria. Târgul de turism se va desfășura în Complexul expozițional (Messegelände), Prater, iar standul României va fi amplasat în hala A, Stand A0505. În standul României vor fi [...]
Solicitarea prefectului: Mobilizare pentru un nou val de ninsori
Prognoza meteorologică pentru judeţul Maramures în intervalul 11 - 14 ianuarie oferită de către Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, Serviciul Regional de Prognoza a Vremii anunţă un nou val de ninsori pe arii extinse, pe alocuri precipitaţii mixte care vor favoriza producerea de polei. Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ, solicită tuturor factorilor [...]
7 ani de SMURD în Maramureş
7 ani de la inaugurarea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) din județul Maramureș au fost marcaţi duminică. În data de 8 ianuarie 2010, a avut loc ceremonia de înființare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureș. La acea dată s-au inaugurat trei stații, Baia [...]
„Vacanţă” prelungită până în 16 ianuarie
Marţi, 10.01.2017, dupa videoconferinta cu Ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Dan, a avut loc la Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş, o noua întâlnire a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, preşedintele comitetului. În urma videoconferinţei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, a venit cu [...]
Raliul Zăpezii la Cavnic
În perioada 6-8 ianuarie, cadrele Jandarmeriei Maramureş vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, pe timpul derulării evenimentului „Raliul Zăpezii”, ediţia a VII-a, organizat de către Asociaţia Club Sportiv Team Dakar România în colaborare cu Primăria Cavnic. Pe timpul desfăşurării acestor manifestări se preconizează participarea a 35-40 echipaje [...]
Taxe mai mici la pașapoarte
Urmare a modificării cotei de TVA de la 20% la 19%, începând cu data de 1 ianuarie 2017, contravaloarea pașaportului ce intră în componența taxei de pașaport se va modifica, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Maramureş. Modificare se va produce după cum urmează: -pentru pașaportul simplu temporar, prețul va fi de 96,00 lei (inclusiv TVA); -pentru [...]
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a instalat un nou preot militar în Baia Mare
Marţi 3 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a făcut o vizită canonică la biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Baia Mare, unde a instalat noul preot militar pentru Batalionul 612 Artilerie Antitanc Maramureş. Este vorba de pr. drd. iconom stavrofor Gavril Vasile Băban, fost, până azi, preot slujitor la Catedrala Episcopală [...]
DSVSA Maramureş a găsit carne depozitată în spaţii neautorizate
În perioada 5-22 decembrie, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 4.865 de unități de producție și comercializare de produse alimentare. Neregulile constatate au fost sancționate prin aplicarea unui număr de 394 de amenzi contravenționale, 11 unități au primit ordin de suspendare a activității, iar în cazul altor 6 s-a decis interzicerea [...]
Reţinut de Crăciun pentru furt de instrumente muzicale
Poliţiştii de investigaţii criminale din Baia Mare au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un băimărean bănuit că ar fi sustras bunuri dintr-un depozit din municipiu. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Activităţile de cercetare şi verificare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au relevant că în [...]
Descarcerare la Şomcuta Mare
Echipajul de descarcerare al Detașamentului de Pompieri ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare a fost solicitat să intervină astăzi, 28 decembrie la Şomcuta Mare. Echipajul a intervenit pentru descarcerarea a două persoane în vârstă de 79 de ani, care au rămas încarcerate în urma producerii unui accident rutier în apropierea localității Șomcuta Mare. Spre locul accidentului [...]
Dr. Mihaela Leşe: Spitalul Județean are unul dintre cele mai performante aparate folosite în sălile de operaţie
„Marți, 27 decembrie, a fost inaugurat, la Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' Baia Mare, unul dintre cele mai performante aparate folosite în sălile de operaţie din întreaga lume: „disectorului cu ultrasunete”, denumit şi bisturiul cu ultrasunete”, a arătat chirurgul Mihaela Leșe, medicul coordonator al Blocului Operator din Spitalul Județean de Urgență [...]
Întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca întâistătător al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului
In 27 decembrie, sărbătoarea Sfântului Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a fost în mare sărbătoare: instalarea celui de-al XXX-lea episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei, perioadă în care de trei ori a fost răstignită şi de trei ori a înviat. Cel de-al XXX-lea Episcop instalat este Preasfinţitul Părinte Iustin, ales în [...]
Autobuzul lui Moş Crăciun circulă în perioada 22-31 decembrie
În perioada 22-31 decembrie prin municipiul Baia Mare va circula „autobuzul lui Moş Crăciun”. Traseul autobuzului: Gold Plaza(str. Victoriei) - str. Victoriei – b-dul. Republicii - Spitalul Judeţean - Meda - Semilunã - Gara C.F.R – b-dul. Traian - Sala Sporturilor – b-dul. Unirii - str. Grãnicerilor – b-dul. Republicii – b-dul. Unirii – P-ţa Revoluţiei – Piața [...]