Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

Expoziţii gastronomice la Festivalul Strugurilor din satul Săsar

În perioada 8-9 octombrie, în satul Săsar, comuna Recea, se va desfăşura ”Festivalul Strugurilor”.

festival-struguri2,,Festivalul Strugurilor” din Comuna Recea, are ca scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale legate de recoltarea strugurilor și prepararea mustului, a gastronomiei tradiționale din Țara Chioarului, a cântecului și portului popular românesc și a turismului din județul Maramureș.

În satul Săsar, unde se organizează acest festival, timp de două zile turiștii pot participa alături de gospodarii din comună la culesul strugurilor și prepararea mustului, activitate denumită în zonă „suretit” de la care nu lipsesc preparatele culinare servite la locul unde se culeg strugurii sau acasă. La final toți clăcanii care au participat la suretit vor cânta și vor participa la joc.

În cea de-a doua zi a evenimentului, vor avea loc o serie de activităţi ca: expoziţii gastronomice cu degustare, parade ale portului popular şi programe artistice susţinute de interpreţi şi ansambluri folclorice.

 

Lăsaţi un răspuns