Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 3 decembrie 2024

Posts Tagged ‘pdl’

Vasile Blaga urmărit penal pentru trafic cu banii din energie

Vasile Blaga urmărit penal pentru trafic cu banii din energie

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)– Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de trei suspecți, unul dintre ei fiind co-preşedintele PNL, Vasile Blaga. Este vorba de ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare (PD-L) și primar al municipiului Piatra Neamț, sub aspectul săvârșirii [...]

Bârlea: A apărut comisia Nuţi, spaima Constituţiei

Democrat-liberalii maramureşeni i-au ironizat pe cei din Uniunea Social-Liberală care s-au angajat să modifice Constituţia României. Deşi Constituţia este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice [...]

Man: Ma astept la un guvern USD

Reprezentanţii partidelor politice din Uniunea Social-Liberală (USL) nu ştiu să-şi facă socotelile şi cred că, în două - trei luni, în România vor avea loc schimbări privind partidele care asigură majoritatea parlamentară, spunea la începutul lunii ianuarie, Mircea Man, preşedinte PDL Maramureş. Problemele între partidele partenere ale USL au apărut mai repede decât a [...]

Man: Ponta si Antonescu fac ping-pong cu soarta tarii

Man: Ponta si Antonescu fac ping-pong cu soarta tarii

Criza politică şi situaţia tensionată dintre Victor Ponta, preşedintele PSD, şi Crin Antonescu, liderul PNL, este pusă de către reprezentantul PDL Maramureş, Mircea Man, pe seama dezamăgirilor dintre cei doi. Man este de părere că reprezentanţii USL fac un joc periculos, ceea ce este extrem de grav pentru ţară. Mircea Man Man critică şi modul în care s-a votat zilele [...]

Primarii se pregatesc de proteste

Vasile Zete, primarul comunei Cicârlău, susţine că primarii sunt decişi să demareze acţiuni de protest. “Decizia a fost luată la Adunarea Generală a Asociaţiei primarilor de comune. La această reuniune, au fost prezenţi 509 primari de comune din toată ţara, 90% dintre aceştia fiind aleşi din partea partidelor care formează USL. Cu toate că s-a încercat politizarea [...]

Barlea: Exista premisele ca Ponta sa treaca prin toate fotoliile din guvern

Barlea: Exista premisele ca Ponta sa treaca prin toate fotoliile din guvern

Gheorghe Mihai Bârlea, prim-vicepreşedinte PDL Maramureş şi fost prefect al judeţului, spune că înţelege supărarea oamenilor care au votat USL, în speranţa unui trai mai bun, mai ales acum, după ce a văzut atitudinea celor aflaţi la guvernare. Bârlea a subliniat că în loc de modernizarea ţării, cei aflaţi la putere sunt preocupaţi de alte aspecte şi în loc să se ocupe de [...]

Barlea: Guvernul Ponta, mai agresiv decat Guvernul Nastase

Gheorghe Mihai Barlea, prim-vicepresedinte PDL Maramures si fost senator de Maramures, este de parere ca Guvernul Ponta este mult mai agresiv decat era Guvernul Nastase. Situatia a fost pusa pe seama tendintei de politizare a unor institutii sau servicii in care influenta politica nu are ce cauta. “Ordonanta de trecere a Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) in structura Ministerului [...]

Barlea: USL se solidarizeaza cu infractorii

Barlea: USL se solidarizeaza cu infractorii

"Actuala guvernare se comporta ca un desant politic ce seamana cu criminalitatea organizata. Toata lumea a vazut cu PSD si PNL se solidarizeaza cu infractorii, cu cei care au dosare, sunt condamnati sau sunt suspecti", a declarat Gheorghe Mihai Barlea, prim-vicepresedinte PDL Maramures. Gheorghe Mihai Barlea Declaratia a fost facuta in cadrul unei conferinte de presa, dupa ce Barlea a [...]

Man catre presedintele CJ: Banii nu se aloca pe criterii politice

Man catre presedintele CJ: Banii nu se aloca pe criterii politice

Mircea Man, presedinte PDL Maramures si fost presedinte al administratiei judetene, a facut un apel catre actualul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) privind alocarea fondurilor catre unitatile administrativ teritoriale. Mircea Man "Banii nu se aloca pe criterii politice", a spus Man. "La mine nu au existat criterii politice atunci cand a fost vorba de alocarea de fonduri. Eu am stiut [...]

Consultaţii oftalmologice gratuite, la sediu de partid

Consultaţii oftalmologice gratuite, la sediu de partid

consultatii oftalmologice Măsurarea tensiunii intraoculare, a acuităţii vizuale şi de depistare a altor probleme oftalmologice- astfel de examinări s-au făcut, în mod gratuit, pe parcursul acestei săptămâni, acţiunea fiind demarată de Organizaţia de Femei a PDL (OFPDL). Examinările gratuite s-au făcut atât în Baia Mare, la sediul PDL Maramureş, cât şi în Sighetu [...]

Man: Guvernul Ponta este ilegal

Man: Guvernul Ponta este ilegal

Mircea Man "Conform Constituţiei, guvernul este ilegal", a declarat Mircea Man, preşedintele PDL Maramureş. Man crede că ilegalitatea vine din faptul că mai mulţi miniştri au plecat din funcţie, iar locul acestora este încă "vacant", fără numirea unei persoane care să asigure interimatul. "În orice ţară din lume, un guvern nu poate funcţiona fără un ministru. La noi, [...]

Man: PDL va organiza mitinguri la nivel regional

Man: PDL va organiza mitinguri la nivel regional

Mircea Man "Am venit singur, la Bucuresti, sa-mi apar tara. O sa vin de cate ori va fi nevoie", asa a spus un maramuresean care a facut parte din delegatia PDL care s-a deplasat, zilele trecute, la Bucuresti, unde a organizat un miting. Actiunea a fost organizata in semn de protest fata de modul in care guverneaza USL, pentru apararea statului de drept, dar si impotriva minciunii - arta [...]

Barlea: Unii sunt prea tineri pentru tradari

Barlea: Unii sunt prea tineri pentru tradari

Gheorghe Mihai Barlea Gheorghe Mihai Bârlea, prim-vicepreşedinte PDL Maramureş, este de părere că ruptura care s-a produs în partid şi care a dus la înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară (PMP) se leagă de comportamentul democratic prost înţeles de către unii. Bârlea consideră că un comportament democratic presupune o anumită atitudine, chiar şi atunci când [...]

Man: Nu stam sa numaram cati pleaca din PDL

Man: Nu stam sa numaram cati pleaca din PDL

Mircea Man Partidul Democrat-Liberal (PDL) a pierdut membri după înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară (PMP). În Maramureş, PDL a pierdut un parlamentar – senatorul Ciprian Rogojan, dar şi un grup din organizaţia Baia Mare. Este vorba de aproximativ 50 de persoane, care au “dezertat” în două zile de la PDL. În loc de un PDL puternic, avem două PDL-uri mai mici. Astfel [...]

Cabinetul senatorului Rogojan, transformat in morman

Cabinetul senatorului Rogojan, transformat in morman

cabinet parlamentar Un morman de lucruri puse intr-un colt - asa arata acum cabinetul senatorului Ciprian Rogojan. Zilele trecute, senatorul a trecut de la PDL la Partidul Miscarea Populara (PMP), iar in lipsa unui spatiu in care sa-si amenajeze un nou birou parlamentar, senatorul si-a lasat lucrurile la vechiul cabinet. Fostii colegi de partid nu au avut rabdare sa-l astepte pe parlamentar [...]

Trei pedelisti au primit cadou cate o functie

Trei pedelisti au primit cadou cate o functie

Ciprian Rogojan Cadou pentru membri PDL Maramures, in pragul sarabatorilor de iarna. Pentru trei dintre acestia Mosu' a venit mai repede cu o saptamana si le-a adus in dar cate o functie. Este vorba de senatorul Ciprian Rogojan, primarul de Cicarlau, Vasile Zete si Mitru Lese, primarul orasului Targu Lapus.   Dupa sedinta Colegiului Director al PDL, de la inceputul acestei [...]

PDL isi evalueaza alesii

PDL isi evalueaza alesii

reuniune pdl "Sa nu creada nimeni ca, o data ales intr-o functie, poate sta linistit si 4 ani nu il mai intreaba nimeni nimic", a declarat Mircea Man, presedinte PDL Maramures.   Declaratia vine ca un avertisment inspre activul de partid, care face obiectul unor evaluari privind activitatea. "Ma refer la oamenii cu functii din partid, atat in organizatiile locale, cat si in alte [...]

Tandrete intre PNL si PDL

Mircea Dolha spune “Da” aliantei DA Alianta Dreptate si Adevar (Alianta DA) poate renaste, precum a fost in anul 2004, când PNL s-a alaturat PDL. Cel putin acesta a fost semnalul dat de liberali, invitati la conferinta de alegeri a organizatiei judetene a PDL-istilor maramureseni. Presedintele interimar al PNL Baia Mare, Mircea Dolha, i-a “lingusit” pe democrat-liberali, chiar in [...]

Replici intre PNL si PDL cu martoage si remorci

Mircea Man, presedintele PDL Maramures a spus ca "PNL a ajuns o remorcuta slaba trasa de PSD", iar unii liberali s-au suparat bine de tot pe seful democrat-liberalilor maramures eni. Au reactionat pornind de la regnul animal si ajungand la fotosinteza, insa fara a iesi din domeniul agricol.   "O asemenea declaratie nu poate sa ramana fara reactie. Dupa parerea mea, PDL-ul este o [...]

Barlea: Minciuna este arta guvernarii USL

Gheorghe Mihai Barlea, prim-vicepresedinte PDL, sustine ca Uniunea Social-Liberala (USL), prin liderii PSD si PNL de la nivel central, a atins penibilul in politica romaneasca. Barlea si-a argumentat declaratia, facand trimitere la episodul in care liderul PSD a declarat un lucru, iar Crin Antonescu (PNL), a declarat exact opusul la ceea ce a spus Ponta. Situatia a fost catalogata ca fiind una [...]

 Page 1 of 2  1  2 »